Sistemul sanitar se pregăteşte de o avalanşă de greve cauzate de criza financiară în care se zbate. Sindicaliştii de la Federaţia „Sanitas” pregătesc alături de ceilaţi bugetari acţiuni comune, dar şi mişcări de protest suplimentare.

 

„Greva în sistemul sanitar nu mai poate fi evitată. Noi ne vom racorda la acţiunile Alianţei Bugetarilor şi vom organiza şi propriile noastre acţiuni. În data de 30 septembrie vom picheta în cadrul unui miting de protest, sediile PSD şi PDL, iar pe 5 octombrie declanşăm grevă generală” a declarat Marius Petcu, liderul Federaţiei „Sanitas” pentru Sănătatea TV. Conform legii bugetarii vor trebui să asigure activitatea în instituţiile pe care le deservesc la o treime din capacitate.

 

Sistemul sanitar a fost grav lovit de criza economică, anjajaţii acuzând faptul că li s-a tăiat din drepturi-sporurile specifice li s-au redus cu 50%, prima de stabilitate nu e acordată, tichetele de masă de la 20 se mai dau doar 10, premiile anuale au fost tăiate.

 

„Este deosebit de îngrijorător faptul că, managerii de spitale din întreaga ţară, spun că de la data de 1 octombrie nu vor mai exista resurse nici pentru salarii, nici pentru materiale sanitare. Din acest motiv, Federaţia pregăteşte organizarea unui miting de protest, în Capitală, la sfârşitul lunii octombrie, după data la care ar trebui să se dea salariile. La manifestare sunt aşteptaţi peste 10.000 de oameni. Nu este nimic stabilit, aşteptăm să vedeam dacă oamenii îşi primesc banii, pentru că am fost contactaţi de la Ministerul Sănătăţii şi am fost asiguraţi că ne vom primi banii din creditele de angajament” a declarat pentru Sănătatea TV liderul sindical Marius Petcu. Precizăm că banii din creditele de angajament despre care fac vorbire reprezentanţii Ministerului Sănătăţii sunt sumele care ar trebui să se fie plătite medicamentele destinate spitalelor şi pacienţilor anul viitor.

Vezi şi:

www.sanatateatv.ro/stiri-medicale/greva-ameninta-sistemul-sanitar/

SănătateaTV.ro