Un grup de cercetători de la Universitatea din Liverpool, Marea Britanie, a analizat măsura în care alegerile alimentare ale copiilor pot fi influențate de conținutul prezentat sau promovat pe rețelele sociale. Rezultatele studiului au fost publicate la 4 martie în revista Pediatrics.

 

Reclame la dulciuri și alimente nesănătoase

 

Studiul a pornit de la cercetări anterioare care au demonstrat că cei mici sunt foarte susceptibili la marketingul unor produse alimentare, cu atât mai mult cu cât acestea sunt promovate ca fiind alese și preferate de celebrități sau vedete preferate.

Dincolo de radio sau televizor, în prezent copiii sunt expuși cu predilecție marketingului online – în special pe YouTube și pe rețelele de socializare. În cadrul acestui studiu, cercetătorii au vrut sa vadă care este efectul tehnicilor de promovare pe rețelele de socializare asupra alegerilor alimentare ale copiilor.

 

O influență negativă

 

La studiu au participat 176 de copii cu vârste între 9 si 11 ani. Copiii au fost împărțiți aleatoriu în trei grupe, apoi au fost rugați să se uite pe Instagram. Acolo au fost expuși la trei conturi artificial create, ale unor vedete cu milioane de urmăritori. Copiilor dintr-un grup le-a fost prezentat contul unei vedete care conținea imagini ale unor gustări și alimente nesănătoase. Al doilea grup a văzut imagini cu alimente sănătoase pe contul fals creat al vedetei. Iar al treilea grup a văzut un cont Instagram fără imagini care sa includă produse alimentare.

În continuare, cercetătorii au urmărit alegerile alimentare ale copiilor în pauza de masă. Copiii din grupul care a fost expus la contul vedetei care promova gustări nesănătoase au consumat cu 32% mai multe calorii din dulciuri si alimente nesănătoase și cu 26% mai multe calorii per ansamblu decât colegii lor din grupul de control – cei care nu au fost expuși la imagini cu alimente pe pagina vedetei.

Pe de altă parte, autorii au notat că elevii care au fost expuși la imagini cu gustări și alimente sănătoase nu și-au schimbat în mod reprezentativ alegerile alimentare în pauza de masă. Acest rezultat poate avea mai multe cauze, spun autorii. Pe de o parte, copiii ar putea căuta o confirmare, o validare a preferințelor sau alegerilor alimentare nesănătoase la vedetele preferate.

 

Reclamă subversivă

 

Marketingul online, pe rețelele de socializare, capătă adesea aspecte mult mai subversive față de clasicele medii de promovare. Spre deosebire de o reclamă la radio, la televizor sau pe un panou publicitar, cei care vizionează cel mai nou videoclip al vloggerului preferat sau contul de Instagram al unei vedete pot să nu fie conștienți ca urmăresc o reclamă la un anumit produs sau brand. Asta pentru că reclama este prezentată „camuflat”, ca stil de viață.

Vedeta preferată ne prezintă „ținuta zilei”, pozând cu un pahar de cafea de la un anumit brand în mână. Acel pahar de cafea devine accesoriu al ținutei, devine „la modă”. Un pic mai jos, o altă vedetă cu milioane de urmăritori – sau poate aceeași – ne sugerează că momentele sale de relaxare includ o carte bună și neapărat o ciocolată de la un anumit brand, care apare cu o nonșalanță aparent nestudiată în poză. Sau poate o gogoașă sau o prăjitură, asociată cu răsfățul – „pentru că merit”.

Acest tip de marketing poate influența persoanele susceptibile de toate vârstele, nu doar copiii. În cazul copiilor, însă, se ridică o serie de dileme ce țin de etica acestor metode de promovare.

Pe de altă parte, măsurile care să limiteze expunerea copiilor la acest tip de marketing sunt dificil de implementat sau de argumentat. Asta pentru că, teoretic, minorii nu ar trebui să poată să-și creeze un cont pe rețelele de socializare. Din păcate, pentru cei mai mulți copii este mult prea ușor să păcălească măsurile de siguranță „subțiri” puse în aplicare de fondatorii rețelelor sociale, menite să le restricționeze accesul la conținutul publicat.

Ultimul update: 4 martie 2019

Autor:

Monica Georgescu

Monica Georgescu este jurnalist medical/de știință.