Pacienții cu sevraj la alcool necesită o monitorizare foarte atentă, deoarece sunt imprevizibili. În numai un minut pot trece de la calm la cea mai puternică agitație. Ce trebuie făcut pentru a preveni situații dramatice, în care pacientul poate deveni un pericol pentru el și pentru cei din jur, dar și ce impedimente există ne-a explicat dr. Dan Roșca, medic primar psihiatru, șeful Secției XVI Dezintoxicare de la Spitalul de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" București.  

 

- Având în vedere faptul că pacienții cu sevraj la alcool sunt imprevizibili, cum trebuie procedat în cadrul spitalului?

Dan Roșca: În spitalele noastre, atât alcoolismul, cât și toxicomaniile (adică dependențele de droguri) sunt tratate în serviciile de psihiatrie. În alte țări există servicii speciale pentru alcoolici și toxicomani.

Specializarea ar fi utilă datorită faptului că – nu că noi n-am putea trata, tratăm și noi bine – ai avea acelaști tip de pacient și ai avea un personal foarte antrenat pentru ce trebuie să facă. Foarte atent, prin faptul că tratează mereu același tip de pacienți, prin faptul că are deja o experiență, prin instruirea periodică. Foarte antrenat să sesizeze anumite lucruri premonitorii. Omul e linișit, calm, dar zice: “știți, eu m-am internat alaltăieri”. Tu știi sigur că el s-a internat azi dimineață. E ceva care scârțâie. Cum zic eu cu asistentul meu pe secția mea, “domn’ Gigel, vezi că ăsta la noapte o face lată”. Sigur o să intre în sevrajul acela urât, în care n-o să mai știe nimic despre el. Pentru că noaptea lucrurile astea se agravează și se amplifică și atunci, de obicei, e un moment foarte dificil.

Reluând puțin ideea, pacientul este primit. Chiar dacă sevrajul pare banal, trebuie să fii foarte atent. Peste zi, dacă l-ai primit dimineața, să notezi semnele care ar putea să anunțe ceva mai dramatic, să avertizezi tura de după-amiază, după ce pleacă medicul acasă, să fie la fel de atentă asupra acelor semen.  Obligatoriu, peste noapte, tura de noapte trebuie să efectueze o supraveghere foarte atentă și cvasipermanentă a acestor pacienți, care sunt imprevizibili. Imprevizibilitatea constă în faptul că, într-un minut, în două minute, pot să treacă de la liniște și calm la cea mai puternică agitație, care poate să fie periculoasă fie pentru pacient, fie pentru cei din jur.

Deci asta trebuie să faci, să fii precaut. Și să monitorizezi atent. Uneori e greu de realizat. Spitalele de psihiatrie beneficiază de o normă de personal să zicem bună. Bună pentru celalalte specialități. Uneori, nu toată ziua, dar uneori în aceste situații complicate poate că ar fi nevoie de mai mult personal. Și mai ales de un personal antrenat nu atât pentru tratamente și diagnostic (adică doctori și asistente), ci un personal antrenat pentru nursing, pentru îngrijire, pentru contenționarea pacientului agresiv: un infirmier specializat pentru psihiatrie. Deci nu un om care știe și el să ducă plosca, să îl șteargă [pe pacient], să îl țină în brațe când e dezechilibrat, ci un ins care să știe cum să procedeze în condițiile în care apar fenomene periculoase pentru pacient și pentru sine.

Medicina nu e matematică. Orice lucru poate reprezenta un semn. Marele inamic al medicinei, al practicii este rutina. Rutina e bună, ne face mai deștepți, mai buni, mai nu știu cum. Dar te face și puțin mai nepăsător. Când tu ai văzut 200 de pacienți în ultima lună, care toți au venit cu sevraj și au plecat sănătoși acasă – că așa se întâmplă – “e, încă unul”. Îl vezi: “lasă, că îi trece lui, îi fac un diazepam și îi trece”. E, e unul căruia nu-i mai trece așa ușor. Acel unu este evenimentul exceptional. Poate să fie unul la 1.000, unul la 100.000, dar e evenimentul excepțional care îți poate ție marca o carieră, chiar ți-o distruge, și care poate duce chiar și la pierderi de vieți omenești. Deci trebuie să fii, practic, tot timpul în priză. Greu de realizat. 

 

- În cazul în care se întâmplă ca pacientul să devină violent, cum trebuie intervenit?

Dan Roșca: Se aplică o procedură care este legiferată: contenția. Deci legatul. Există legături speciale, care i se aplică.  Ei, întrebarea e că până să îi aplici legăturile, trebuie să îl așezi pe un pat. El poate să fie foarte puternic. De asta vorbesc despre infirmieri. Uneori, personalul e exclusiv feminin: e o doctoriță de gardă,  sunt două asistente subțirile, două infirmiere și ele micuțe, care tebuie să izoleze un om de doi metri. În spitalul nostru [Obregia], există și o firmă de pază care ne ajută. Marea problemă este că firma de pază nu are voie să pună mâna pe pacienți, ci doar să protejeze personalul de loviturile pacientului. Deci ei nu sunt personal medical, nu trebuie să facă acte medicale, cum ar fi contenția. Bine, ei se pot interpune în așa manieră isteață sau pur și simplu prezența lor poate să-l sperie chiar și pe cel agitat și confuz, în așa fel încât personalul medical să-l lege, să-l contenționeze.

Contenția însă nu este un lucru de joacă, legi un om și îl ții o zi legat. Nu! Douăzeci de minute, pentru că altfel poate să îi dăuneze stării sale fizice. Timp în care îl monitorizezi. Trecând peste faptul că îi faci injecții cu ce trebuie să îi faci ca el să fie liniștit, îi iei tensiunea, îi iei pulsul, pentru că scopul – Doamne ferește! – nu e să moară legat de tine, ci să se liniștească. După aceea îi dai drumul, iar revii la măsură. Îl izolezi într-un spațiu special amenjat. Adică e puțină bătaie de cap, de o zi-două-trei, dar după aceea pacientul de obicei își revine și e ok.  

 

- Se face training în acest sens?

Dan Roșca: Sunt instruiți. Avem proceduri. Noi acționăm procedurizat. Avem proceduri pentru tot soiul de situații. E un lucru relativ nou și bun în medicina românească faptul că suntem acreditați odată la cinci ani, acreditarea înseamnă verificarea tuturor procedurilor pe care le avem. Și de aici ne procedurizăm activitatea. Procedurile sunt preluate și reluate cu asistenții, cu infirmierii, care știu ce trebuie să facă. Bineînțeles că fiecare știe în limitele capacităților proprii de ști și a abilităților pe care le are.

Cum să zic, acum, de când au crescut lefurile, poți să mai selectezi din personal. Numai că nu le-au crescut și la infirmieri. E foarte greu să găsești un personal dedicat, devotat, dornic de autoinstruire când tu îl plătești cu o sumă mică. Pe o sumă infinit mai mare el poate face același lucru în străinătate. Și atunci va merge acolo. Și, ca în orice domeniu, aici rămân oamenii care nu prea-și găsesc de lucru prin altă parte, la zona asta a infirmierilor. 

 

- Când pacienții devin violenți, poate interveni teama în cazul personalului?

Dan Roșca: Teama e firească. Mai ales că pacientul poate să aibă și un obiect în mână. Tema obiectului contodent care a fost mult vehiculată în ultima vreme e o temă reală. Aici, iar, trebuie să existe o rutină în a nu lăsa obiecte periculoase la îndemâna bolnavilor. Or, eu lucrez pe o secție de toxicomani și alcoolici și, înainte de a pleca acasă, le spun asistentelor să le ia pacienților inclusiv pixurile (pe care le-am dat ca să mai scrie, să mai desezene). E bine să nu fie la îndemâna lor, mai ales peste noapte, când nu se știe ce pățește omul prin somn, se scoală cu pixul în mână și îl bagă în ochiul nu știu cui. Pe de altă parte, nu poți să ascunzi noptiera. Nu poți să ascunzi pumnul omului. Dar trebuie să te gândești în permanență că ești într-un fel ca pe front. Poate să vină un glonț din orice direcție, iar tu trebuie să fii pregătit.

Starea asta tensionează personalul. Tensiunea asta uneori e bună. O cotă de tensiune face să fie vigilent. Dar o tensiune prelungită, perpetuă, poate să îi adormă simțurile. Până la să zică “nu mai pot”, “nu mai suport”, n-o să se întâmple nimic, cum nu s-a întâmplat 20 de zile, în ziua 21 n-o să apară nimic. Uite că apare. 

 

- În cazul în care se eșuează la capitolul prevenție, iar pacientul pune mâna pe un obiect care poate fi periculos, cum se intervine atunci?

Dan Roșca: Procedura este aceasta: asistenta anunță imediat paza. Noi avem firmă de pază în spital. Paza se repede către secția respectivă. În secția mea, de toxicomani, avem agent de pază chiar în interiorul secției, în permanență. Asta-i una. După care încearcă să vorbească cu pacientul. Cât se poate. Adică nu te repezi tu, femeie mică, slabă, să te lupți cu el. Dar tu trebuie să-l știi, să-l cunoști, să fi prins oarecare mici trucuri de comunicare, știi la ce distanță trebuie să stai, ca să detensionezi puțin situația.

În cazuri extreme, mi s-a întâmplat și mie chiar, ca medic, să intervin și să încerc să pun mâna pe pacient și să ajut la contenționare. Decât să moară el sau să moară altcineva, mai bine ne repezim cu toții, îl ținem. Poate să sune cumva brutal, nemedical. Nu. E o măsură care trebuie luată și face mai mult bine decât rău pacientul și tuturor celor din jur. Frumos ar fi să avem ca în filme niște infirmieri dintr-ăia de trei metri, îmbrăcați în halate albe perfecte, care să vină, care să știe tot felul de trucuri, care să fie instruiți inclusive pentru, să zicem așa, relația corp la corp. Greu. Astfel de oameni se vor duce către alte meserii, mai plătite.

 

- Un pacient cu sevraj la alcool poate sta în cameră cu mai mulți pacienți?

Dan Roșca: În principiu, da. În principiu, și nu numai la noi, și în alte țări, stau mai mulți în cameră. Bine, statul de unul singur în cameră există. Există și rezerve de un singur pat și la noi. Uneori nu e benefic să stea chiar singur în cameră. Uneori e chiar util să stea cu cineva, să fie doi-trei. Problema este că în momentul în care se declanșează agitația sau în care prevezi că se va declanța agitația, să-l izolezi. Există camere de izolare (sau ar trebui să existe). Există și izolarea în saloane speciale pentru supraveghere, în care un asistent și o infirmieră stau tot timpul cu ochii pe pacient și în care, dincolo de prezența directă a asistentului și a infirmierei, există și camera de luat vederi, care e tot timpul pe pacient. 

 

- Pacienții dependenți de alcool pot fi tratați împreună cu oameni care suferă de boli psihice?

Dan Roșca: Da. Asta este oarecum mica dificultate a sistemului românesc de psihiatrie: amestecul pacienților cu patologii diferite.  Asta nu înseamnă că doctorii și asistenții nu știu să trateze. Știu să trateze. Dar acest amestec uneori e benefic, alteori nu. Amestecul alcoolicului cu schizofrenicul. Poate uneori ar fi necesară o uniformizare a pacienților. 

 

- Care ar putea fi consecințele unui astfel de amestec?

Dan Roșca: În general, nu există consecințe majore. În general, lucrurile merg bine, există uneori chiar un fel de solidaritate între pacienți. Am văzut, spre exemplu, la mine pe secție, un pacient cu un sevraj groaznic, cu crize comițiale, care nu se putea hidrata (un sevraj la alcool), ajutat de toxicomani la heroină, oameni cu zeci de ani de pușcărie, care veneau să îl ajute: “hai, mă, tovarășe, ia de la mine puțin suc”. Deci lucrurile astea pot să funcționeze pozitiv. Mai complicat e când ai o ființă agresivă, agitată, care poate fi așezată lângă persoane care nu se pot apăra, oameni cu demență, oameni imobilizați la pat din nu știu ce rațiuni. Atunci e bine să îi separi. Dacă ai unde și cum și poți. 

Ultimul update: 24 august 2019