Mâncatul poate deveni un coșmar pentru pacientul care suferă de cancer, ale cărui simțuri și întreg organism au de suferit atât din cauza bolii, cât și din cauza efectelor secundare ale tratamentului. Cu toate acestea, o hrană bogată din punct de vedere nutrițional este esențială pentru a face față acestei perioade, a declarat medicul francez dr. Philippe Pouillart pentru Le Figaro.

Pentru bolnavii de cancer, ”a mânca reprezintă un aport extraordinar pentru îngrijire, încă neglijat oarecum de profesioniștii” din domeniul medical, atrage atenția și dr. Ivan Krakowski, președintele Asociației Francofone de Îngrijiri Oncologice de Suport (AFSOS). ”În stadiul actual al cercetărilor, nu se pune problema să atribuim virtuți anticanceroase ale alimentației”, a adăugat medicul, membru al mai multor societăți de nutriție.

Însă o hrană bună din punct de vedere calitativ este esențială pentru a evita, pe cât posibil, anemiile – o provocare pentru bolnavul de cancer.

În schimb, dacă unele alimente sau condimente au uneori ”virtuți medicinale dovedite”, care ajută la diminuarea sau la ameliorarea suportabilității efectelor indezirabile ale bolii sau ale tratamentului, dr. Philippe Pouillart atrage atenția că acestea trebuie folosite numai în așa-numite ”doze culinare”, pentru gustul mâncării.

El subliniază că nu se pune problema unei recomandări generale de uleiuri esențiale sau suplimente alimentare. Acestea trebuie utilizate cu mare precauție, pentru că pot interacționa cu tratamentul, și numai cu prescripție medicală.

În condițiile în care oboseala, diareea sau constipația, ulcerele bucale, modificări ale gustului și chiar tulburări cognitive se numără printre efectele secundare ale tratamentelor pentru cancer, bucătăria se transformă, adesea, pentru bolnavi într-un loc detestat. Însă, dacă sunt luate o serie de măsuri de precauție, în special de ordin igienic, și dacă alimentele sunte preparate bine și rapid, situația se poate schimba. Unul dintre sfaturile dr. Pouillart este ca mâncărurile alese să nu aibă nici miros, nici aromă extrem de intense.

Ultimul update: 14 septembrie 2019

SănătateaTV.ro