Pe lângă impactul major din punct de vedere al sănătății populaționale, cancerul pulmonar înseamnă și o povară semnificativă din punct de vedere al costurilor sistemului de sănătate. Centre de Excelență, unde să se poată realiza diagnostic precise, dar și în faze mai puțin avansate, ar putea reduce impactul financiar generat de această afecțiune.

 

„(…) Avem nevoie de acel diagnostic exact pentru că ar reduce foarte mult costurile. Este un lucru pe care Ministerul (Sănătății, n.r.) ar trebui să-l înțeleagă. Să existe niște Centre de Excelență. <<Ce este absolut necesar la ora actuală să aibă aceste Centre?>> Să aibă un EBUS (sistem endobronhial cu ultrasunete, n.r.), să aibă un computer tomograf, să aibă un PET-CT. Aceste tehnologii sunt minimale și care permit nu numai un diagnostic precoce, dar și un diagnostic foarte precis. Diagnosticul precis înseamnă și o supraviețuire.”, a declarat dr. Dorin Vancea, Președinte al secțiunii de Cancer Bronhopulmonar a Societății Române de Pneumologie, într-un interviu pentru SănătateaTV.ro.

 

Cancerul pulmonar nu are simptome în stadii incipiente, iar diagnosticul acestui tip de neoplazie se face întâmplător, când pacientul se adresează unui medic din altă cauză patologică. De obicei, simptomele în cazul cancerului pulmonar apar în stadii avansate.

 

„Un diagnostic precoce, în general, mai ales în România, este un diagnostic întâmplător. (…)Este vorba de pacienți care efectuează o radiografie sau un CT pentru o altă motivație decât cea bronhopulmonară. În faza în care cancerul bronhopulmonar este incipient, adică stadiile I și II, el (pacientul, n.r.) este asimptomatic. Foarte puține excepții (sunt simptomatice, n.r.). Semnele, în momentul în care apar este vorba de bolnavii care sunt în stadii avansate, stadiile III,IV, pentru care nu se poate face mare lucru, dar pentru care costurile de terapie sunt încă foarte mari sau care sunt  supuși unor intervenții chirurgicale inutile. Fără o eficiență terapeutică. Adică nu modifică supraviețuirea pacientului. Dispneea de exemplu. Durerea toracică. O mică hemoptizie. Acestea sunt semne precoce.  Dacă pacientul are un cancer de mici dimensiuni și întâmplător erodează un vas de sânge și are o mica hemoptizie, el se va prezenta la un medic, se vor face investigații și are șanse să se facă un diagnostic precoce. Din păcate, diagnosticele precoce sunt întâmplătoare.”, a explicat dr. Dorin Vancea.

 

Pentru a crește numărul persoanelor diagnosticate precoce de cancer pulmonar, se recomandă screening pentru anumite categorii de populație pe baza unor criterii de probabilitate de a dezvolta afecțiunea.  

 

„Acest lucru poate fi îmbunătățit prin așa zisul screening. Este vorba de a investiga pacienți asimptomatici, deci care nu au simptome pe baza unor criterii de probabilitate de a dezvolta cancer. Aceștia sunt marii fumători, bărbați mai ales, peste vârsta de 50 de ani, care au fumat cel puțin 20-30 de pachete de țigări/an, care au fumat în ultimii 15 ani, deci nu au renunțat la fumat și care poate au lucrat în condiții profesionale mai speciale. La 70-75 de ani se consideră vârsta limită, după care screening-ul se consideră că nu este eficient. Acesta ar fi grupul țintă care ar trebui investigat. A face o astfel de investigație, de screening în masă este extraordinar de scumpă, inadecvată pentru România. Deci noi, ca și medici, nu numai noi ca pneumologi, orice medic, trebuie să-și aloce timp, 1 minut, pentru a încerca a-l convinge să renunțe la fumat. S-a constatat că orice acțiune de acest gen de screening este mult mai eficientă dacă se asociază cu o acțiune de renunțat la fumat.”, a subliniat dr. Dorin Vancea.  

SănătateaTV.ro