Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a deschis o platformă ce se adresează producătorilor de medicamente care lucrează în abordări terapeutice în tratarea sau prevenirea infecțiilor bacteriene și fungice. 

 

700.000 de oameni mor anual din cauza infecțiilor provocate de bacterii multirezistente

 

Având în vedere că sănătatea publică este din ce în ce mai amenințată de bacteriile rezistente la medicamente, dar și pentru că sunt necesare noi tratamente, EMA invită toți dezvoltatorii care lucrează pe medicamente pentru tratamentul sau prevenirea infecțiilor microbiene care pun viața în pericol să intre într-un dialog precoce cu Agenția. 

Astfel, ar putea fi întărită direcția de dezvoltare a medicamentelor pentru noile antimicrobiene. Dezvoltarea constantă a microbilor rezistenți la tratamente antimicrobiene amenință tratamentul eficient al pacienților cu boli infecțioase, atenționează EMA.

Potrivit unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 700.000 de persoane mor anual la nivel global din cauza infecțiilor rezistente la medicamente. Iar prognosticul nu este unul bun, numărul ar putea ajunge până la zece milioane de decese pe an în 2050 dacă nu se iau măsuri. Fără eforturi susținute de a contracara rezistența antimicrobiană, bolile frecvente devin netratabile și salvarea vieților prin proceduri medicale devine mai riscantă.

 

Invitație la dialog pentru căutarea unor noi formule

 

Stimularea dezvoltării de noi medicamente pentru tratarea infecțiilor bacteriene sau fungice rezistente este un pilon în lupta împotriva acestei amenințări și o prioritate ridicată pentru EMA și rețeaua europeană de reglementare a medicamentelor.

Grupul de inovare (ITF) este un forum de dialog între autoritățile de reglementare și dezvoltatorii de terapii, metode și tehnologii emergente inovatoare, în stadiile incipiente ale cercetării și dezvoltării. În privința medicamentelor inovatoare, însă ITF este de obicei rezervat.

Platforma va facilita interacțiunea și discuțiile ample între inovatori și autoritățile de reglementare, fapt care va ajuta în orientarea dezvoltatorilor și utilizarea unor instrumente de reglementare formale, precum recomandările științifice ale EMA. Serviciul este gratuit și orice medicament nou pentru tratamentul unei infecții fungice sau bacteriene amenințătoare sau debilitante va fi luat în considerare în cadrul ITF.

Ultimul update: 27 mai 2019

Autor:

Ștefania Doroftei

Ștefania Doroftei este jurnalist cu experiență în radio, televiziune și presa scrisă.