Dr. Florin Buicu, președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților a explicat într-o dezbatere de ce este oprită, deocamdată, legea vaccinării în Parlament. Potrivit lui, problema este legată de introducerea termenului de obligativitate în lege, dar și de faptul că, pentru unele prevederi, nu este nevoie de o lege, ci de un ordin de ministru.

 Problema aceasta, a legii vaccinării, dacă atât a fost considerată obligatorie, Guvernul putea să și-o asume și s-o dea prin ordonanță de urgență”, a subliniat Florin Buicu.

 Nu este nevoie de lege pentru a stabili cantitatea de vaccinuri de anul ăsta sau de anul viitor. Ministerul Sănătății poate să vină să spună: Am nevoie de atâtea vaccinuri și am nevoie să dau drumul la licitație la timp. Pentru că disfuncționalitățile apărute la aprovizionare sunt legate de faptul că licitațiile, în loc să fie pornite la timp, erau pornite cu întârziere. Și aici pacienții și industria pot să confirme acest lucru, a adăugat el.

Oficialul a atras atenția că nu este nevoie de legea vaccinării pentru a asigura, de exemplu, continuitatea cantităților sau distribuția până la nivel local. Nu am nevoie de lege. Sunt suficiente reglementările actuale, dar prin modificările la nivel de ordin de ministru pot încuraja medicul de familie, pe care să-l plătesc mai bine, pe un indicator de vaccinare. Adică sunt măsuri pentru care nu am neapărat nevoie de legea vaccinării. Am nevoie de vaccinare și vaccinarea trebuie să fie sprijinită în România”, a spus el.

În ceea ce privește obligativitatea vaccinării, discuția este delicată. Vaccinul este un act medical sau nu? Dacă vaccinul este act medical și îl transform în obligatoriu înseamnă că pot transforma orice act medical în act obligatoriu. Fără să am nevoie de consimțământul informat al pacientului. Și aici mă pot duce până la transplant, unde nu mai am nevoie de consimțământ informat în a recolta un organ. Adică pot duce discuția până la un alt nivel”, a avertizat deputatul.

Pe de altă parte, reprezentantul unui spital privat a atras atenția că tot mai multe țări europene și chiar unele state din SUA, au început să introducă elemente de coerciție în privința vaccinării. Sunt state care și-au asumat rolul de a spune: Considerăm că vaccinarea trebuie să fie făcută prin coerciție și, dacă nu o faci, există niște costuri pe care trebuie să ți le asumi ca pacient (...). Iar al doilea exemplu pe care îl putem oferi pe zona de vaccinare (...) este că suntem peste media Uniunii Europene pro-vaccinare, ca și țară. Așadar credem că se poate trece peste Curtea Constituțională atât timp cât nu îl alergi cu Biserica, ci pur și simplu introduci niște elemente de coerciție pe care toate țările din Uniunea Europeană au început să le introducă pentru a se proteja de boli considerabile ca și costuri, a spus el.

În replică, Florin Buicu a atras atenția că tocmai din acest punct de vere vor apărea discuții legate de obligativitatea vaccinării. Adică în lege scrie ‘vaccinarea este obligatorie’ sau, prin măsurile indirecte stabilite, vaccinarea devine obligatorie. Adică nu scriu în lege vaccinarea este obligatorie, ci stabilesc un set de măsuri prin care cel care nu se vaccinează să suporte un cost, a explicat el.

Proiectul de lege a vaccinării a fost adoptat de Guvern în august 2017, iar câteva luni mai târziu a fost aprobat de Senat. Este, însă, oprit în Camera Deputaților.

Florin Buicu a fost și este unul dintre susținătorii vaccinării în România. 

Ultimul update: 10 iulie 2019

SănătateaTV.ro