De la începutul sezonului rece până la această dată, infecțiile cu virusuri gripale au provocat deja peste 120 de decese pe teritoriul României. Lipsa vaccinării, întârzierea prezentării la medic, precum și unele afecțiuni cronice preexistente pot conduce la complicații severe, uneori fatale.

Am discutat despre principalele complicații respiratorii care pot apărea în infecțiile cu virusuri gripale, despre grupurile de risc susceptibile la acestea, precum și despre modalități de tratament cu prof. dr. Florin Mihălțan, medic primar pneumolog la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” București.

 

Care sunt manifestările generale și respiratorii ale gripei?

Gripa este o afecțiune contagioasă, are la bază virusul gripal, care de obicei diseminează prin tuse și picături de salivă. Acest lucru induce o aspirare odată cu respirația de către cei care se află în jurul sursei și din acel moment începe un cortegiu simptomatic, un anumit retard de exprimare care constă în febră acută, valori mari, dureri articulare, dureri musculare difuze, nasul care e încărcat cu secreții și nu de puține ori apar dificultăți la respirație, senzație de constricție toracică. Toate aceste se grefează pe o multitudine de alte afecțiuni cronice, pacienții aceștia fiind primele victime ale episoadelor gripale.

 

Unde și cum se tratează manifestările gripei?

Pacienții se adresează de obicei serviciilor de boli infecțioase. Se face testul gripal, iar dacă acesta este pozitiv, se începe un tratament antiviral. Este important ca această variantă terapeutică cu oseltamivir să se înceapă din prima zi de gripă, pentru a permite o atenuare a expresiei sindromului gripal. Acest tratament trebuie făcut pe o perioadă suficientă pentru ca pacientul să facă liza febrei și să se amelioreze simptomele. Deci prima adresabilitate ar fi în serviciile de boli infecțioase. De obicei, însă, în episoadele gripale, aceste servicii sunt debordate. Și atunci, în funcție de profilul pacientului, el se poate adresa serviciilor de pneumologie dacă e vorba de acutizări ale bolilor respiratorii.

 

Care sunt complicațiile care pot apărea în urma infectării cu virus gripal?

Din nefericire, după un episod gripal, se produc o multitudine de complicații respiratorii. Am văzut aceste complicații la pacienți și în acest an, sub formă de pneumonii bacteriene, pleurezie, supurații bronșice, grefe de infecții sub formă de abcese pulmonare. Toate acestea sunt consecințe ale însămânțării bacteriene care urmează formei virale și agresiunii gripale.

 

În ce condiții pot apărea aceste complicații? Cum pot fi tratate?

Întâi, trebuie conturată grupa de risc la acești oameni predispuși la complicații. Ei sunt și provin din zona cardiologică, cei cu afecțiuni cardiace severe sau cronice, extremele de vârstă – copii și vârstnici de peste 65 de ani. Predispune la complicații și existența unor afecțiuni din sfera respiratorie: bolnavii cu bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC), cu astm bronșic, cu bronșită cronică, cu bronșectazii. Alte grupe de risc sunt pacienții care suferă de forme de diabet insulinodependent, pacienții supraponderali, marii obezi, femeile gravide. Aceste grupe sunt cele care sunt predestinate de a fi extrase din noianul mulțimii expuse, cu forme de gripă care îmbracă de multe ori o gravitate extremă și care ajung la deficiențe respiratorii severe și cu risc letal. Odată cu apariția complicațiilor bacteriene, se începe tratament antibiotic. De asemenea, se încurajează stabilizarea funcției respiratorii prin tratamente pe care pacientul le lua anterior, dar la doze mai mici. Nu de puține ori, în situațiile extreme, când este o insuficiență respiratorie severă, se ajunge la oxigenoterapie și ventilație non-invazivă.

 

Care sunt câțiva dintre factorii favorizanți pentru apariția complicațiilor?

Există o predispoziție a celor care sunt fumători, ei sunt cei mai predispuși, cei care au o expunere masivă la poluare și cei care nu se vaccinează. Rata de vaccinare împotriva gripei a scăzut foarte mult. Acest lucru explică, ca și în cazul vaccinării contra rujeolei, creșterea ratei mortalității, a tipurilor de complicații și a asediului pe care îl suportă spitalele în acest sezon cu complicații directe ale virusului gripal.

 

Există particularități legate de vârstă în apariția complicațiilor?

Există particularități de exprimare la copii, care fac bronșiolite, bronșite acute. Există particularități și la vârstnici, care fac, de multe ori, exacerbări în BPOC sau în astm, și care sunt, nu de puține ori, infecțioase și bacteriene. Dar finalul, pentru ambele categorii de vârstă, este insuficiența respiratorie. Insuficiență respiratorie, care, dacă era cronică, se acutizează sau poate să apară acută de la început. De multe ori, aceste cazuri ajung în terapie și necesită îngrijiri intensive.

 

Cum se explică numărul mare de decese din epidemia de gripă din acest sezon?

În afară de faptul că se grefează virusul gripal pe un cumul de comorbidități, la oamenii care au forme avansate de boală, că sunt respiratorii, cardiace sau endocrine, mai există și o tardivitate a prezentării lor la medic. Neînceperea precoce a tratamentului antiviral, absența vaccinării, netratarea precoce a complicațiilor care apar (majoritatea bacteriene), duc la un risc letal important, care s-a materializat prin numărul mare de decese înregistrat deja la noi în țară.

 

De ce sunt cazuri de îmbolnăvire gravă și deces la tineri?

Sunt cazuri de persoane care au ori boli necunoscute anterior, pe care nu le înregistraseră și nu le aveau în evidență, ori o imunodepresie indusă de boli cunoscute: cardiace, pulmonare, hematologice. Există și boli hematologice care predispun pentru infecții gripale.

 

Ce recomandări aveți pentru evitarea infectării cu virus gripal și a complicațiilor?

Vaccinarea este pedala pe care trebuie insistat. Trebuie să fie o rată acoperitoare în masa populațională la risc de peste 80%, dar în general și pentru cele două extreme de vârstă, copii și vârstnici.

Ultimul update: 19 februarie 2019

SănătateaTV.ro