Cinci milioane euro fonduri europene vor fi alocate prin intermediul Programului Operațional Capital Uman pentru specializări de care vor beneficia peste 200 medici și asistenți medicali în cardiologie pediatrică din România, a anunțat Ministerul Fondurilor Europene într-un comunicat.

 Fondurile vor merge către cadrele din spitalele aflate în regiunile mai puțin dezvoltate ale țării: nord-est, nord-vest, sud-vest Oltenia,vest, centru, sud-est și sud-Muntenia.

Astfel, a fost lansat în consultare publică, până pe 18 iunie, ghidul solicitantului „Competențe pentru competitivitate în domeniul cardiologiei pediatrice -boli cardiovasculare, chirurgie și ATI”.

 

Condiții pentru depunerea dosarului

 

Pentru a depune proiecte pentru a obține aceste fonduri, autorităţile de sănătate publică, institutele şi instituţiile medicale, cu competențe în cardiologie pediatrică trebuie să îndeplinească o serie de condiții:

·         au secție/ compartiment de cardiologie pediatrică, chirurgie cardiovasculară copii, anestezie și terapie intensivă copii, bloc operator copii cu facilități în vederea chirugiei pe cord deschis, laborator de cardiologie intervențională și cateterism cardiac, angiografie și electrofiziologie;

·         au angajați cel puțin: 3 medici cu experiență în chirugia cardiovasculară copii, 3 medici ATI cu experiență în anestezia și terapia intensivă cardiovasculară pediatrică, 4 medici cardiologi pediatri/ cu competență în cardiologia pediatrică, 1 cardiolog cu competență în cardiologie intervențională pediatrică.

Finanțarea specializării profesioniștilor din domeniul cardiologiei pediatrice are loc în contextul în care malformaţiile cardiace la copii reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de mortalitate în primul an de viaţă al nou-născuților, se arată în comunicat. 

“Finanțarea din fonduri europene reprezintă una dintre soluțiile noastre pentru îmbunătățirea calității vieții copiilor cu afecțiuni cardiovasculare. Ne dorim să asigurăm suficient personal medical – medici și asistente specializate – care să aibă grijă de copiii cu astfel de afecțiuni”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul interimar al Fondurilor Europene.

Ultimul update: 7 iunie 2019

SănătateaTV.ro