Un studiu realizat de o echipă de cercetători chinezi arată că bebelușii născuți de mame care au fumat în timpul sarcinii sunt supuși unui risc mai mare de a suferi de sindromul ADHD. Riscul este cu atât mai mare cu cât mamele au fost fumătoare înrăite, informează Reuters.

Potrivit rezultatelor cercetării, mamele care au fumat în timpul sarcinii au prezentat un risc cu 60% mai mare de a naște copii care suferă de sindromul ADHD. Pentru mamele care au fumat mai puțin de 10 țigări pe zi, riscul a fost cu 54% mai mare decât în cazul nefumătoarelor. Fumătoarele înrăite însă, au prezentat un risc cu 75% mai mare decât mamele care nu fumează.

Pentru realizarea studiului, cercetătorii au analizat 20 de lucrări despre acest subiect, publicate în perioada 1998-2017.  În total, la ele au participat aproape 3 milioane de femei din Europa, Brazilia, Japonia, Australia și Statele Unite.

Specialiștii au descoperit că în cazul femeilor fumătoare din Europa și Statele Unite, riscul apariției sindromului ADHD la nou-născuți este mai mic, întrucât ele au tendința să renunțe la obicei în timpul sarcinii.

Rezultatele a alte șapte studii au arătat că deși, efectul este mai mare în rândul mamelor fumătoarelor și tații fumători pot determina apariția afecțiunii la bebeluși. Rezultatele cercetărilor arată că, în cazul bărbaților care fumează, riscul apariției sindromului la nou-născuți este cu 20% mai mare decât în cazul taților nefumători. 

SănătateaTV.ro