Ministrul Sanatatii Publice, Eugen Nicolaescu, a anuntat ca anul 2009 va fi anul de debut pentru inceperea unui program guvernamental de medicina scolara.

El a subliniat ca in prezent situatia este dezastruoasa in ceea ce priveste acest capitol, intrucat nu exista medici scolari, mai ales in zonele rurale, de aceea se proiecteaza un program pentru dezvoltarea medicinei scolare, care sa aiba drept scop educatia copiilor inca din scoala in privinta unui stil de viata sanatos.

Eugen Nicolaescu a subliniat importanta programului national de evaluare a starii de sanatate a populatiei, program care a avut drept scop educarea populatiei pentru a avea grija de propria sanatate. Oamenii trebuie sa se prezinte la medic nu numai atunci cand se simt foarte rau, ci macar o data pe an, pentru un control, chiar daca sunt sanatosi.

Ministrul a readus in discutie principalele afectiuni de care sufera in prezent romanii, respectiv bolile cardiovasculare, diabetul si cancerul. Pornind de la aceste trei afectiuni, Ministerul Sanatatii urmeaza sa dezvolte in continuare programe de asistenta medicala, dar mai ales de preventie.

Eugen Nicolaescu a subliniat ca este foarte important sa fie tratata boala din pripa si sa se mearga la medic in primele faze ale bolii, nu in stadiile in care nu se mai poate face nimic si costurile sunt foarte mari.

El a insistat asupra necesitatii educarii populatiei si a adus in discutie programul de educatie pentru comunicare, pentru care ministerul va aloca fonduri, educatie care trebuie sa fie continua si sa se propage mai ales in mediul rural.

Eugen Nicolaescu s-a referit si la programul suplimentar de screening-uri profesioniste cu metodologie de evaluare care va incepe din aceasta toamna. Este vorba despre screening pentru cancerul de col uterin, cancerul mamar si eventual de prostata, daca metodologia de evaluare va fi finalizata pana in toamna.

Ministrul a reamintit ca programul de evaluare a starii de sanatate va continua si ca de la 1 iunie, cand se va implini un an de la demararea acestui program, se va face o riscograma nationala care va evidentia principalele afectiuni care au reiesit din aceste evaluari, astfel ca Ministerul Sanatatii isi va dezvolta programele pornind de la aceste evaluari. In functie de risc, fiecare cetatean va fi preluat pentru evaluari suplimentare.

Sursa: Agerpres

SănătateaTV.ro