În județul Iași sunt mult prea puțini asistenți medicali stomatologi. O spune chiar Norina Consuela Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF "Gr.T. Popa" și preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Iaşi. Aceasta a venit și cu cifre. 

"Avem 1.500 de medici dentişti în judeţul Iaşi şi doar 30 asistenţi medicali stomatologi care deservesc activitatea cabinetelor şi clinicilor de medicină dentară. Asta înseamnă că deficitul este enorm", a spus Norina Forna, citată de Agerpres.

Potrivit decanului,  în contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate plafonul alocat medicilor dentişti este foarte mic şi nu acoperă cheltuielile aferente acestei activităţi, nicidecum pentru plata salariului unei asistente medicale stomatologice.

Județul Iași, spune Norina Forna, se confruntă nu doar cu lipsa asistenţilor medicali stomatologi, ci şi cu lipsa cabinetelor de medicină dentară şcolară din mediul rural.  Astfel, potrivit statisticilor, în 39 din cele 93 de comune din judeţul Iaşi nu există niciun astfel de cabinet medical dentar şcolar sau de stat. 

 

Nu doar la Iași sunt prea puțini asistenți medicali stomotalogi

 


Norina Forna, care îndeplinește  şi funcția de vicepreşedinte la nivel naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi.  spune că lipsa asistenților medicali nu este o problemă întâlnită doar în județul Iași. În medicina dentară privată există această criză a asistenţilor medicali stomatologi întrucât de mai mulţi ani în toate facultăţile din ţară a fost sistat acest program de studiu din lipsa adresabilităţii de la acel moment, declară Forna. 

"În spaţiul medicinii dentare private avem o criză de asistenţi medicali întrucât în toate facultăţile de medicină dentară din ţară s-a sistat programul de studiu pentru asistenţii stomatologi. Au existat diferite variante de acoperire a acestui gol. Asta înseamnă fie o reprofilare a asistenţilor de medicină generală, acest lucru s-a produs prin specializarea la locul de muncă, fie s-a realizat prin efectuarea studiilor la şcolile postliceale, însă nu la studii de licenţă. Din acest punct de vedere, noi, cei de la Facultatea de Medicină Dentară din Iaşi, am înfiinţat şi acreditat un program de asistente medicale de profilaxie care va începe din toamna anului 2020. Programul este al doilea din ţară. Practic, asistenţii licenţiaţi în acest domeniu vor putea profesa oriunde în Europa şi în lume", a menţionat decanul. 

Ultimul update: 20 septembrie 2019