Cinci noi cazuri de decese cauzate de virusul West Nile s-au înregistrat în România în mai puțin de o săptămână. Cel mai recent raport publicat de Ministerul Sănătății vineri, 7 septembrie, prin Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, ridică numărul victimelor infecției cu virus West Nile de anul acesta la 17. Șase decese s-au înregistrat în București, trei în județul Iași, două în județul Olt și câte unul în județele Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați și Teleorman.

De asemenea, numărul cazurilor confirmate în acest sezon a crescut în ultima săptămână de la 117 la 166, conform unui comunicat de presă emis de Ministerul Sănătății. Ministerul reamintește autorităților locale să continue măsurile de dezinsecție în localități, în condițiile în care vectorii transmiterii infecției cu virus West Nile sunt țânțarii din mai multe specii prezente atât în mediul urban, cât și în cel rural.

În județele în care au fost înregistrate îmbolnăviri, pentru a elimina riscul de transmitere prin transfuzii, s-au luat măsuri de siguranță sporită. Astfel, în conformitate cu Directivele europene în domeniu, EC/33/2004 și EC/17/2006, donarea se amână în cazul persoanelor care au fost identificate cu factori de risc pentru infecția cu West Nile. Persoanele care au făcut infecție cu virusul West Nile sunt excluse de la donare timp de 120 de zile. Deși infecția cu virus West Nile nu se transmite în mod normal de la om la om, excepția este dată de rarele cazuri în care transferul de la om la om se face prin transfuzia sângelui infectat.

Ultimul update: 19 octombrie 2018

Autor:

Monica Georgescu

Monica Georgescu este jurnalist medical/de știință.