Dr. Ioana Mîndruță, medic neurolog specializat în epilepsie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență, a vorbit, într-un interviu pentru SănătateaTV.ro despre medicina personalizată în managementul epilepsiei.

Sigur că personalizarea tratamentelor și a modalităților de diagnosticare este drumul către succes. Nu suntem toți la fel, epilepsia e una din bolile în care această frază își găsește exemplificarea cel mai bine”, a declarat ea.

” Această constelație unică de factori care îți generează această constelație unică de manifestări trebuie tratat cu combinația cea mai bună de medicamente, cel mai devreme sau cu terapie chirugicală, cât mai devreme”, a adăugat ea.

Dr. Mîndruță a vorbit și despre cele mai recente evoluții în terapia în epilepsie, inclusiv despre chirurgie.

”Avem acum un arsenal de luptă împotriva acestei boli pe care nu îl aveam cu 10 ani în urmă. Știm să îl folosim foarte bine, România le are la îndemână”, a subliniat ea.

Ultimul update: 7 decembrie 2019

SănătateaTV.ro