Între 4% și 6% dintre școlari prezintă manifestări ale ADHD, multe dintre cazuri rămânând nediagnosticate și netratate, potrivit unui comunicat de presă remis la redacţia www.sănătateatv.ro. 

Sindromul deficitului de atenţie şi al hiperactivităţii, ADHD, debutează înaintea vârstei de 12 ani și afectează de trei ori mai frecvent băieții decât fetele. De altfel, în aproximativ 60% din cazuri, această tulburare persistă și la vârsta adultă. Copilul cu ADHD nediagnosticat la timp și netratat se va confrunta cu mari probleme atât în familie, cât și în societate. Mai mult, acesta va fi perceput ca fiind diferit, motiv pentru care riscă să fie izolat, să fie respins de colegi, să rămână fără prieteni. Imposibilitatea de a se concentra și deranjarea cursurilor vor duce la rezultate școlare slabe, fapt demonstrat şi de cercetările în domeniu. Acestea arată că până la 40% dintre copiii cu ADHD nu-și finalizează studiile.

Cu toate acestea, există soluții eficiente pentru îmbunătățirea atenției și concentrării copiilor. Potrivit unor studii științifice, suplimentarea dietei cu acizi grași omega 3 și omega 6, magneziu și zinc ajută la diminuarea simptomatologiei ADHD.  

ADHD poate fi recunoscut după :

-        deficitul de atenţie: copilul se concentrează cu greu asupra unei sarcini, nu poate fi atent mai mult de câteva minute, nu termină ceea a început, este uituc și distrat, greșește deseori din neglijență, pare că nu ascultă când cineva îi vorbește;

-         hiperactivitate motrică: copilul este agitat în permanență, îi este aproape imposibil să stea câteva minute pe scaun, nu se angajează în jocuri sau activități liniștite, are mai tot timpul semne de bună purtare: vânătăi, zgârieturi, cucuie;

-        impulsivitate verbală şi motrică: copilul acționează înainte de a gândi, vorbește excesiv, întrerupe alte persoane, este mereu nerăbdător, pare nepăsător față de consecințele faptelor sale, dar și față de recompense.

SănătateaTV.ro