Specialiștii de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) au anunțat la 23 ianuarie cea de-a doua săptămână epidemică pentru gripă. Asta înseamnă că numărul cazurilor de infecții respiratorii acute a crescut din nou cu peste 20% faţă de nivelul așteptat. Conform specialiștilor, dacă şi cea de-a treia săptămână consecutiv își va menține caracterul epidemic, în România va fi declarată epidemia de gripă.

În această săptămână au fost raportate 24 de decese noi confirmate cu virus gripal. De asemenea, la nivel național, s-au înregistrat 4.625 de cazuri de gripă, comparativ cu 1.155 înregistrate în săptămâna precedentă și cu cele doar 128 de cazuri înregistrate în aceeași săptămână a anului anterior.

 

Suspendarea cursurilor în școli și licee vineri

 

Ministerul Sănătății a informat astăzi Ministerul Educației Naționale despre situația privind evoluția infecțiilor gripale. Cei doi miniștri au decis suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar pentru data de 25 ianuarie 2019. Măsură a fost aprobată printr-un ordin al ministrului educației naționale. Astfel, dat fiind că 24 ianuarie este oficial zi liberă, timp de patru zile, copiii vor putea evita expunerea în colectivități.

„Vom continua să supraveghem atent evoluția gripei în toată țara. Împreună cu Ministerul Educației, vom continua triajul epidemiologic în unitățile de învățământ săptămâna viitoare, odată cu reluarea activității în unitățile școlare. Recomand părinților să pună accent în continuare pe măsurile igienico-sanitare, iar pe parcursul celor patru zile libere să evite expunerea copiilor în colectivități”, a declarat ministrul sănătății, Sorina Pintea.

 

Se achiziționează noi doze de vaccin gripal

 

Pentru a continua vaccinarea persoanelor la risc, Ministerul Sănătății a anunțat la 23 ianuarie că a demarat procedurile pentru a achiziționa suplimentar aproximativ 25.000 de doze de vaccin gripal.

„Este îmbucurător faptul că persoanele din categoriile de risc au ales să se vaccineze în număr mai mare în acest sezon, astfel încât din cele 1.300.000 de doze achiziționate inițial de Ministerul Sănătății mai sunt la medicii de familie aproximativ 24.000. Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei, de aceea am decis să suplimentăm numărul de vaccinuri gripale pentru a oferi protecție unui număr cât mai mare de persoane din categoriile de risc, pentru care asigurăm vaccinarea gratuită. Vom urgenta procedurile de achiziție și estimăm că săptămâna  viitoare  poate  începe distribuirea acestora către medicii de familie”, a declarat Sorina Pintea.

Recomandările Ministerului Sănătății în această perioadă includ: continuarea vaccinării; igiena adecvată a mâniilor, în vederea reducerii răspândirii virusului gripal; consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa; izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei; purtarea echipamentului de protecție adecvat în spitale și centre medicale (măști, mănuși, halate) de către personalul medical, dar și de către vizitatori. 

Ultimul update: 23 ianuarie 2019

Autor:

Monica Georgescu

Monica Georgescu este jurnalist medical/de știință.