Felul în care respirăm afecteaza modul în care amintirile sunt reținute și consolidate la nivelul creierului. Un grup de cercetători de la Institutul Karolinska din Stockholm a demonstrat că amintirile se fizează mai bine atunci când respirăm pe nas, decât atunci când respirăm pe gură. Ineditul studiu a fost publicat recent în Journal of Neuroscience.

 

Respirăm corect pentru a învăța mai ușor

 

Cercetătorii de la Institutul Karolinska au cerut participanților la studiu să memoreze douăsprezece mirosuri, în două circumstanțe diferite. Prima dată, participanților li s-a cerut să respire pe nas timp de o oră, după care modul în care le-au fost fixate noile amintiri a fost testat. Ulterior, participanții au fost supuși la același test, însă li s-a cerut să repire pe gură timp de o oră, înainte de a fi testați în ce măsură își amintesc mirosurile noi.

Rezultatele testului au indicat că amintirile au fost consolidate mai bine atunci când participanții la test au respirat pe nas între momentul învățării și momentul  recunoașterii – adică acea perioadă de timp în care amintirile se consolidează. „Studiul nostru demonstrează că reținem mirosurile noi mai bine atunci când respirăm pe nas în etapa de consolidare a amintirilor – proces care are loc între momentul învățării și cel al recunoașterii sau al reconstituirii. Este pentru prima dată când cineva a demonstrat asta”, a explicat dr. Artin Arshamian, cercetător în cadrul departamentului de neuroștiințe al Institutului Karolinska, într-un comunicat de presă care anunță publicarea studiului.

 

Legătura dintre respirație și memorie

 

Cercetările care analizează felul în care respirația afectează modul de funcționare al diferitelor mecanisme cerebrale au căpătat popularitate în ultimii ani, iar multe din aceste cercetări noi s-au axat pe relația dintre respirație și memorie. Cercetările anterioare în acest domeniu au indicat că părți diferite din creier se activează în momente diferite în timpul inspirării și expirării aerului. Însă până la acest moment, modul în care respirația se sincronizează cu activitatea cerebrală și felul în care cele două se afectează reciproc și ne afectează comportamentul au rămas necunoscute.

„Ideea că felul în care respirăm ne afectează comportamentul nu este nouă. Aceasta există de mii de ani, fiind transpusă în aspecte precum meditația. Însă nimeni nu a reușit să demonstreze până acum  în mod științific ce se întâmplă la nivelul creierului. Acum însă, avem la dispoziție instrumente moderne, care pot dezvălui noi informații clinice”, a declarat dr. Artin Arshamian pe marginea studiului.

Ultimul update: 25 octombrie 2018

Autor:

Monica Georgescu

Monica Georgescu este jurnalist medical/de știință.