Astăzi, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern pentru introducerea condiționată în lista de medicamente compensate și gratuite a două molecule noi, pentru tratamentului inovativ al hepatitei C și al cancerului de prostată. Noile molecule vor face obiectul unor contracte cost-volum și cost-volum-rezultat.

Pentru tratamentul hepatitei cronice virale C și cirozei hepatice a fost inclusă în listă combinația elbasvir + grazoprevir. Începând cu data de 1 septembrie, România va asigura a treia etapă de tratamente fără interferon, în cadrul căreia 13.000 de pacienți cu hepatită C vor beneficia de trei scheme de tratament, în urma încheierii unor contracte cost-volum-rezultat.

În cadrul Programului Național de Oncologie a fost inclus în listă cabazitaxel, pentru tratamentul cancerului de prostată. 

Lista de medicamente compensate și gratuite de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, a fost modificată anul acesta de trei ori, introducându-se 37 de noi molecule, multe din ele tratamente inovatoare pentru leucemii, boli cardiovasculare, scleroză multiplă amiotrofie spinală, spondilită ankilozantă, diabet zaharat, fibroză pulmonară idiopatică, sau angină pectorală cronică, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Ultimul update: 19 octombrie 2018

SănătateaTV.ro