Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto au analizat potențialul testării nivelului de cafeină din sânge în diagnosticarea bolii Parkinson în stadii incipiente.

Pentru realizarea studiului ei au recrutat 139 de participanți, dintre care 108  se confruntau deja cu boala, în medie, de șase ani, iar 31 nu fuseseră diagnosticați.

Participanții la studiu au fost suspuși unor analize de sânge, în cadrul cărora le-a fost măsurat nivelul de cafeină, dar și al altor 11 metaboliți, adică produse secundare ale metabolizării cafeinei.

De asemenea, li s-au făcut teste pentru a verifica dacă nu prezintă anumite variante genetice sau mutații care să influențeze procesarea cafeinei de către organism sau care să afecteze metabolismul cafeinei.

Pentru realizarea cercetării toți subiecții au consumat, în medie, două căni de cafea pe zi. În urma studiului, specialiștii au descoperit că, în mod constant, persoanele care sufereau de boala Parkinson prezentau un nivel mai redus de cafeină în sânge, comparativ cu subiecții clinic sănătoși.

Analiza statistică desfășurată de oamenii de știință a arătat că testarea nivelului de cafeină s-a dovedit o metodă fiabilă în diagnosticarea bolii, prin intermediul ei obținându-se un scor de 0.98 din 1, unde 1 înseamnă o diagnosticare corectă în toate cazurile.

O altă descoperire a cercetătorilor canadieni a fost faptul că participanții la studiu care aveau o formă mai înaintată a bolii nu prezentau niveluri scăzute semnificative de cafeină în sânge. Potrivit coordonatorului studiului, acest lucru arată că diferența ar putea fi specifică stagiilor precoce ale afecțiunii.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista de specialitate Neurology. 

SănătateaTV.ro