În cadrul Săptămânii Internaţionale a Vaccinării (24-30 aprilie), iniţiată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi organizată în România de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF), medicii de familie vor purta discuţii online pe tema vaccinării, prin propriul portal de educare şi informare.

Astfel, medicii discută cu pacienţii despre vaccinare, dezbat cele mai importante informaţii şi oferă răspunsuri părinţilor îngrijoraţi de vaccinarea copiilor lor.

„Noi, medicii de familie, vrem să combatem lipsa de informare şi să le spunem oamenilor că au la îndemână o metodă sigură, cu care pot preveni boala şi care le permite să se bucure de fiecare zi, fără emoţii, chinuri şi complicaţii”, a declarat dr. Sandra Alexiu, vicepreşedinte SNMF. 

SănătateaTV.ro