Un bebeluş din Statele Unite ale Americii care suferea de o malformaţie ce nu îi lăsa plămânii să se dezvolte a fost supus unei operaţii care a durat cinci ore. Intervenţia a fost extrem de riscantă deoarece fătul a fost scos parţial din uter pentru ca medicii chirurgi să înlăture malformaţia. Procedura este una inovativă care nu ar fi fost posibilă în urmă cu câţiva ani.

Malformaţia fătului a fost descoperită cu ajutorul unui test de ultrasunete pe care mama acestuia l-a efectuat în a cincea lună de sarcină. Micuţa, pe numele ei Ally, prezenta o leziune a plămânului foarte mare care îi împingea inima spre cavitatea toracică. Pentru a fi salvată, fetiţa a suferit o intervenţie chirurgicală în timp ce era încă în burta mamei. În timpul operaţiei, efectuată în Texas, SUA, fătul a rămas lipit de placentă şi abia apoi a avut loc naşterea propriu-zisă. Fetiţa a stat 11 zile la recuperare, după care a fost externată.

 

Medicii americani sunt încrezători că aceasta îşi va reveni complet. De asemenea, fetiţei i se va dezvolta şi ţesutul pulmonar care nu a putut creşte pe perioada sarcinii şi astfel bebeluşul se va putea bucura de o copilărie fără probleme.

 

Foto: www.growingyourbaby.com

SănătateaTV.ro