”Finalul de an vine de fiecare dată cu dorințe și rezoluții pentru anul următor, așteptând ca acesta să ne aducă îmbunătățiri, stabilitate și îndeplinirea obiectivelor noastre”, a transmis Cristina Petruț, vicepreședinte FADR, psiholog clinician și psihoterapeut, fost membru în board-ul International Diabetes Federation.

Vă prezentăm mesajul său integral: 

Finalul de an vine de fiecare dată cu dorințe și rezoluții pentru anul următor, așteptând ca acesta să ne aducă îmbunătățiri, stabilitate și îndeplinirea obiectivelor noastre.

Datorită naturii activităților noastre ca și militanți pentru persoanele cu diabet din România, sistemul de sănătate nu face excepție din rezoluțiile noastre înspre mai bine. Prin urmare, pentru anul 2020 ne dorim ca sistemul de sănătate să fie unul eficient și îndreptat înspre nevoile beneficiarilor săi. Ne dorim un buget care să acopere solicitările programelor naționale și o comunicare deschisă cu decidenții politici.

 Dacă este să ne focusăm pe patologia diabetului, pe care o reprezentăm, ne dorim îmbunătățirea programului național de diabet prin accesul la educația terapeutică continuă care reprezintă un pilon esențial al managementului diabetului,  eficientizarea procesului de accesare a pompelor de insulină și a sistemelor de monitorizare continuă a glicemiei, ajustarea numărului de teste de automonitorizare a glicemiei în raport cu nevoile reale ale persoanelor cu diabet zaharat tip 1 și 2, decontarea tratamentelor și pentru comorbiditățile diabetului zaharat, modelarea programului național la standardele recomandate de ghidurile internaționale de diabet din prisma accesului la tratament și servicii, sustinerea unor campanii ample de prevenție a diabetului și a complicațiilor acestora, cât și consolidarea relației dintre reprezentanții sistemului de sănătate din România și cei ai organizațiilor de pacienți.

În ceea ce privește planurile și strategia Federației Asociațiilor de Diabet din România pentru 2020, în primul rând, ne dorim să continuăm să fim activi, să milităm pentru bunăstarea persoanelor cu diabet din România prin toate mijloacele și resursele disponibile și să fim aproape de membrii noștri.

Ca și proiecte pentru 2020, ne dorim să lansăm ediția a doua a Cartei Albe a Diabetului, să fim implicați în proiectele de diabet desfășurate la nivel național și internațional, să ne centrăm atenția pe prevenția diabetului și a complicațiilor sale, să continuăm și să dezvoltăm proiecte de educație și suport pentru persoanele cu diabet și să reluăm proiectele prin intermediul cărora să promovăm activitatea fizică și stilul de viață sănătos ca și parte integrantă a managementului diabetului.

Sperăm ca anul 2020 să ne aducă cu un pas mai aproape de realizarea obiectivelor noastre și să reușim împreună să construim acel mediu cât mai aproape de ideal pentru persoanele cu diabet din România.

Ultimul update: 1 ianuarie 2020

SănătateaTV.ro