„Transmitere poliomielită zero și sănătate pentru toți” este mesajul directorului general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, la început de an. Aflat într-o vizită de patru zile în Afganistan și Pakistan, singurele țări unde au fost confirmate anul trecut cazuri de poliomielită, directorul general al OMS a subliniat angajamentul organizației de a lupta la eradicarea acestei boli.

„Trebuie să facem tot posibilul pentru a eradica poliomielita odată pentru totdeauna. Dorința mea pentru anul 2019 este de transmitere zero a poliomielitei. Aveți sprijinul deplin al OMS pentru a ajuta fiecare copil și să opriți acest virus pentru totdeauna”, a declarat dr. Tedros, potrivit unui comunicat OMS.

Directorul general al OMS s-a întâlnit cu întalnit cu șefii celor două state și cu oficiali guvernamentali de rang înalt din ambele țări. În Afganistan, dr. Tedros a lansat noul pachet integrat de servicii de sănătate. Acesta include cele mai eficiente intervenții bazate pe dovezi care reflectă cele mai frecvente cauze ale mortalității și morbidității din această țară. Acesta pune în prim plan asistența medicală primară, dar include și boli necontagioase și tratamentele lor.

În Pakistan, directorul OMS a participat la deschiderea primului summit al nursingului și urbanismului, dar și la lansarea campaniei Nursing Now. Pakistanul se confruntă cu un deficit critic de lucrători în domeniul sănătății, inclusiv asistente medicale și moașe. În sistem este nevoie de mai mult de 720.000 de asistente medicale pentru a atinge acoperirea universală cu servicii de sănătate până în 2030, arată datele OMS.

În urmă cu 30 de ani, poliovirusul sălbatic paraliza anual peste 350.000 de copii în peste 125 de țări. În 2018, au fost înregistrate mai puțin de 30 de cazuri - doar în Afganistan și Pakistan. Potrivit oficialilor OMS, eradicarea poliomielitei necesită o acoperire a imunizării în toată lumea, pentru ca transmiterea virusului extrem de contagios să fie blocată. Reprezentanții OMS avertizează însă că eșecul de eradicare a poliomielitei ar putea duce la reapariția bolii, cu peste 200.000 de noi cazuri anual, în decurs de 10 ani.

Ultimul update: 9 ianuarie 2019

Autor:

Ștefania Doroftei

Ștefania Doroftei este jurnalist cu experiență în radio, televiziune și presa scrisă.