Serviciile Județene de Ambulanță au înregistrat în ultimele 24 de ore, peste 4500 de solicitări cauzate de caniculă, conform raportului Centrului operativ pentru situații de urgență (COSU) al Ministerului Sănătății.

Un număr de 164 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza temperaturilor ridicate, suferind lipotimii și deshidratări. De asemenea, Serviciile de Ambulanță au mobilizat 1013 autospeciale pentru intervențiile în caz de urgență. La nivel național, au fost organizate 1337 puncte de prim ajutor. În toată această perioadă cu temperaturi extreme, nu s-a înregistrat niciun caz de deces.

De asemenea, în această perioadă, Ministerul Sănătății coordonează Direcțile de Sănătate Publică, Serviciile de Ambulanță și Unitățile de Primiri Urgențe pentru punerea în aplicare a planurilor de măsuri necesare în aceste zile, în vederea reducerii riscurilor medicale.  

SănătateaTV.ro