Guvernul a aprobat acordarea unui ajutor de stat individual către SC Unifarm SA, în valoare de 44,27 milioane de lei, pentru aprovizionarea cu imunoglobulină. Ajutorul a fost aprobat printr-o Ordonanță de Urgență, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Sănătății.

„A fost necesar acest demers. Criza de imunoglobulină a durat prea mult și are un impact vital asupra multor pacienți care așteaptă acest medicament. În perioada în care tratamentele vor fi asigurate în acest mod, vom căuta soluții pe termen lung pentru a ne asigura că nu mai ajungem în astfel de situații”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Astfel, prin decizia de astăzi, bugetul Ministerului Sănătăţii pe anul 2018 a fost suplimentat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu respectarea prevederilor referitoare la aplicarea normelor în materie de ajutor de stat în cazul serviciilor de interes economic general, se mai arată în comunicatul de presă.

SănătateaTV.ro