Medicamentele noi care vor fi incluse pe lista de compensate şi gratuite ar putea fi disponibile pacienţilor în al doilea trimestru.  Estimarea îi aparține secretarului de stat în Ministerul Sănătății Nelu Tătaru.

„Tendinţa ministerului este de a introduce cât mai multe medicamente care să se înscrie şi în protocoalele noastre, pe care vrem oarecum să le aducem şi la nivel european pe toate”, a spus secretarul de stat.

Nelul Tătaru a precizat că lista medicamentelor care urmează să fie compensate şi gratuite rămâne deschisă.
„Încă este deschisă acea listă. Aseară a apărut ultima modificare a acestei liste, urmând ca după discuţiile de astăzi şi după discuţiile cu Casa (de Asigurare – n.r.) şi comisiile de specialitate să mai putem introduce (medicamente – n.r.). (…) Noi am dat un termen final de 10-14 zile, după ce vin şi răspunsurile de la comisie, după care să dăm şi această hotărâre de guvern. Comisiile trebuie să ne dea nota finală şi partea tehnică din MS. (…) Pentru protocoalele terapeutice – primul trimestru să putem face aceste protocoale”, a explicat reprezentantul Ministerului Sănătății.
<![if !supportLineBreakNewLine]>
<![endif]>

Ultimul update: 14 ianuarie 2020

SănătateaTV.ro