Consumul de droguri reprezintă o problemă de o mare importanţă şi complexitate pentru întreaga omenire. Dacă pentru tineri înseamnă o speranţă sau o provocare, iată că pentru părinţi şi pedagogi consumul de droguri reprezintă o problemă, cât se poate de serioasă. În acest context, Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Secţia Română, Regiunea 6 Bucureşti şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Agenţia Naţională Antidrog şi Fundaţia Internaţională Mentor au implementat un proiect de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar.

Proiectul a fost derulat în anul 2009, iar în data de 20 ianuarie 2011, iniţiatorii s-au reunit în Conferinţa de diseminare a rezultatelor implementării proiectului de prevenire a consumului de droguri “Necenzurat” pentru a face publice impactul acestuia. Proiectul a fost implementat în paralel în cinci țări din Europa și Asia, respectiv România, Lituania, Croația, Kyrgystan și Federația Rusă, precum și în unele state din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. În anii precedenți, proiectul “Necenzurat” a fost implementat cu succes în mai multe state din Europa de Vest și Centrală.

Finanțarea a fost asigurată în totalitate de Fundația Internațională Mentor, fondurile provenind din Inițiativa Socială IKEA, potrivit inspectorului de specialitate de la Agenţia Naţională Antidrog, Dumitru Dumitru. În România, proiectul a avut ca beneficiari direcţi 1200 de elevi și 52 de profesori diriginți ai claselor a șasea din București, Iași, Timișoara, Cluj, Buzău, Tulcea și Constanța.

Potrivit rezultatelor proiectului, elevii participanţi au manifestat o probabilitate cu 30% mai mică de a fuma şi de a experimenta consumul excesiv de băuturi alcoolice, precum şi o probabilitate cu 23% mai mică de a utiliza canabisul în raport cu elevii care au urmat programe educaţionale obişnuite.

SănătateaTV.ro