Numărul de cazuri de rujeolă s-a dublat în ultima săptămână, arată cel mai recent raport al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), publicat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

În perioada 01-05 iulie 2019 au fost raportate 90 de cazuri confirmate de infecție cu virus rujeolic, în opt județe și în București. Cazurile au fost înregistrate în: Suceava (49), Neamț (23), Iași (7), București (3), Bacău (2), Dolj (2), Galați (2), Constanța (1), Mureș (1). În săptămâna anterioară, 24-28 iunie 2019, la nivel național au fost înregistrate 45 de cazuri, arată datele centrului.

De la începutul epidemiei de rujeolă s-au înregistrat în total 17.623 de îmbolnăviri, din care 64 de decese. Potrivit CNSCBT, aproape șase mii de îmbolnăviri s-au înregistrat la categoria de vârstă între 1 și 4 ani.

În luna mai, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) avertiza că rujeola va continua să se răspândească în Europa, dacă nu vor fi luate urgent măsuri. Potrivit datelor OMS, în primele două luni ale anului, au fost confirmate 34.000 de cazuri de rujeolă în Europa, de trei ori mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. 13 decese au fost raportate în România, Ucraina şi Albania în rândul bolnavilor confirmaţi cu această infecţie virală.

În țara noastră, refuzul vaccinării a contribuit decisiv la numărul îmbolnăvirilor și al deceselor înregistrate din această cauză. Autoritățile fac anual campanii de informare pentru a convinge părinții să-și vaccineze copiii împotriva virusului rujeolic.

Ultimul update: 8 iulie 2019

Autor:

Ștefania Doroftei

Ștefania Doroftei este jurnalist cu experiență în radio, televiziune și presa scrisă.