Numarul total al consumatorilor de tutun pe plan mondial a scazut cu aproximativ 60 de milioane in ultimii 20 de ani şi a ajuns la 1,337 miliarde de persoane in 2018. Aceasta scadere se explica prin scaderea cu aproximativ 100 de milioane a numarului consumatoarelor de tutun in aceeaşi perioada, care a ajuns la 244 de milioane in 2018. in aceeaşi perioada, numarul barbaţilor care consuma produse pe baza de tutun a crescut cu 40 de milioane (1,093 miliarde in 2018), anunta Organizaţia Mondiala a Sanataţii (OMS) in cea de-a treia editie a raportului mondial despre fumat.  

Raportul OMS, care acopera doar produsele conţinand tutun şi exclude ţigaretele electronice, arata ca tendinţa de creştere a numarului de fumatori de sex masculin a fost stopata pentru prima data pe plan mondial.

La nivel global, barbaţii reprezinta majoritatea covarsitoare (82%) din totalul de 1,337 miliarde de consumatori de tutun, a precizat OMS, care analizeaza comportamentele fumatorilor şi ale altor consumatori de tutun de aproape 20 de ani.

Pana in prezent, OMS constatase “o creştere regulata a numarului de barbaţi care consuma produse mortale fabricate din tutun”, a reamintit directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit Agerpres.

“Or, acum, pentru prima data, observam o scadere, datorita atitudinii mai ferme a guvernelor in faţa industriei tutunului”, a adaugat el, salutand totodata “acest punct de cotitura in lupta impotriva fumatului”, care s-a produs in 2019 şi care ar trebui sa fie confirmat in viitor.

Potrivit previziunilor OMS, numarul consumatorilor barbaţi ar trebui sa scada cu 2 milioane intre 2018 şi 2020 şi va ajunge la 1,091 miliarde, urmand sa scada apoi cu 4 milioane intre 2020 şi 2025, cand va ajunge la 1,087 miliarde.

Global, OMS prevede o scadere cu 10 milioane de persoane a numarului total pentru ambele sexe in raport cu 2018 şi o noua scadere de 27 milioane pana in 2025.

Aceste cifre arata ca eforturile de lupta ale ţarilor pentru a invinge fumatul progreseaza, insa progresele raman insuficiente in raport cu obiectivele fixate de catre guverne.

Raportul arata de altfel ca in Asia de Sud-Est sunt inregistrate cele mai mari rate ale fumatului, dar acestea ar trebui sa scada cu rapiditate, potrivit OMS, pentru a ajunge la niveluri asemanatoare cu cele din regiunile europene şi din Pacificul occidental.

in fiecare an, fumatul se afla la originea a peste 8 milioane de decese, cauzand, in medie, moartea unui fumator din doi. Peste 7 milioane dintre aceste decese sunt cauzate de consumul direct al produselor din tutun, iar 1,2 milioane de decese reprezinta un rezultat al fumatului pasiv, potrivit OMS.