O femeie din India ar putea fi cea mai vârstnică mamă din lume după ce a dat naștere unor gemeni la vârsta de 74 de ani cu ajutorul fertilizării in vitro. Erramatti Mangayamma, o pensionară din sud-estul țării, a adus pe lume două fetițe și a dezvăluit presei că a fost inspirată să facă acest pas de o vecină care a reușit același lucru la vârsta de 55 de ani. Dacă vârsta femeii va fi confirmată, ea va deveni în mod oficial mama cea mai vârstnică din istorie, cu opt ani peste fosta deținătoare a recordului.

 

Procedură plătită de spital

 

Procedura de fertilizare in vitro a fost plătită în mare parte de spital, în condițiile în care medicii și-au dat seama că nașterile vor fi un eveniment remarcabil. Doctorul S. Umashankar, cel care a realizat fertilizarea, a declarat presei locale că a fost o surpriză pentru el faptul că a fost abordat de femeie, în noiembrie 2018, dar a privit acest lucru ca pe o provocare.

După fertilizare, viitoarea mamă a petrecut tot timpul în spital, sub atenta supraveghere a medicilor. „Nu pot să-mi exprim sentimentul în cuvinte. Acești bebeluși mă completează. Așteptarea mea de șase decenii s-a încheiat în sfârșit. Acum, nimeni nu mă mai poate numi infertilă” a spus Erramatti Mangayamma. Aceasta a trecut prin menopauză în urmă cu 30 de ani, iar procedura de fertilizare in vitro s-a făcut cu ajutorul unui ovul al unei alte femei.

 

Cele mai vârstnice mămici din lume

 

Fosta deținătoare a recordului de cea mai vârstnică mămică din lume este Maria del Carmen Bousada de Lara, care a născut doi băieți gemeni la vârsta de 66 de ani și 358 de zile, în decembrie 2006. În mod tragic, ea a murit din cauza unui cancer trei ani mai târziu. Anterior, poziția a fost ocupată de românca Adriana Iliescu, care a dat naștere unei fetițe în 2004, la vârsta de 66 de ani și 320 de zile.

Ultimul update: 6 septembrie 2019