O mie de oameni din București au cerut ieri ajutor în punctele special amplasate în cele mai aglomerate zone din Capitală, potrivit Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). În ultimele două zile, temperatura la nivelul solului a înregistrat peste 70 de grade, iar la umbră termometrele au arătat la orele amiezii aproape 40 de grade.

Primăria București, prin ASSMB, a amplasat douăzeci de containere anticaniculă unde locuitorii Capitalei pot fi consultați de personal medical. Cei care au intrat ieri în aceste containere au primit îngrijiri, li s-a luat tensiunea și au avut posibilitatea să se odihnească pentru câteva minute.

Containerele sunt dotate cu trusă medicală de prim-ajutor completă, tensiometru cu manometru şi stetoscop, canapea medicală, scaune, dozator de apă, consumabile necesare funcţionării corecte (dezinfectanţi, mănuşi de unică folosinţă, cearceafuri de unică folosinţă, etc), chiuvetă mobilă şi aparat de aer condiţionat. Lângă aceste containere sunt amplasate şi toalete ecologice. Asistenţa medicală este asigurată de personalul medical din reţeaua de medicină şcolară, coordonată de ASSMB.
Containerele vor sta la dispoziția bucureștenilor între orele 10.00-18.00, atât timp cât temperaturile vor rămâne ridicate peste limita normalului, anunță ASSMB.

 

Unde sunt amplasate containerele anticaniculă

 

* Piaţa Romană - rond ASE
* Gara de Nord
* Piaţa Victoriei - Muzeul Antipa
* Piaţa Romană - metrou
* Parcul Herăstrău
* Şos. Ştefan cel Mare colţ cu Str. Barbu Văcărescu
* Piaţa Iancului
* Magazin Bucur Obor
* Piaţa Universităţii - Spitalul Colţea
* Piaţa Universităţii - Arhitectură
* Piaţa Roma - Str. Gabroveni
* Piaţa Muncii
* Piaţa Unirii - Magazin Unirea
* Dristor - metrou
* Str. 11 Iunie colţ cu Bd. Regina Maria
* Parcul Carol
* Piaţa Unirii - Bd. Regina Maria (tramvai 32)
* Parcul Cişmigiu
* Eroilor
* Grozăveşti - Carrefour Orhideea

 

Măsuri de protecție în perioada caniculei

 

Medicii recomandă ca în zilele caniculare, între orele 11.00-17.00 să fie evitate plimbările prin soare, populația să consume doi litri de lichide zilnic, preferabil apă, și sunt de evitat sucurile cu zahăr şi adaos de conservanţi. Lichidele nu trebuie să fie exagerat de reci, consumul de alcool trebuie evitat, la fel și băuturile cu un conținut ridicat de cofeină. Este recomandat consumul de legume și fructe proaspete, hainele purtate să fie deschise la culoare, din țesături de bumbac sau mătase, iar capul să fie acoperit.

 

2019, un an fierbinte

 

Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a anunţat vineri că 2019 este pe cale să devină unul dintre cei mai fierbinţi ani, perioada 2015-2019 devenind astfel cel mai fierbinte interval de cinci ani din istoria înregistrărilor meteorologice. Este prea devreme pentru a pune actualul val de caniculă abătut asupra Europei pe seama încălzirii globale, dar este ''în perfectă concordanţă'' cu fenomenele extreme asociate emisiilor de gaze cu efect de seră, a precizat agenţia ONU.

În perioada ianuarie-mai, anul 2019 s-a clasat pe locul trei în clasamentul celor mai călduroşi ani din această perioadă.

Ultimul update: 3 iulie 2019

Autor:

Ștefania Doroftei

Ștefania Doroftei este jurnalist cu experiență în radio, televiziune și presa scrisă.