Pentru prima dată după anul 2000, oamenii de știință din Statele Unite au descoperit o nouă tulpină a virusului imunodeficienţei umane (HIV), anunță scientificamerican.com.

Cercetătorii au identificat un nou subtip din grupul M, tulpina cea mai comună a virusului HIV, după stabilirea liniilor directoare de clasificare, la cumpăna dintre secole.

”Într-o lume din ce în ce mai conectată, nu ne mai putem gândi că virusurile ar putea fi limitate într-o singură zonă. Această descoperire ne aminteşte că pentru a pune capăt pandemiei HIV trebuie să continuăm să o luăm înaintea acestui virus aflat în continuă schimbare şi să utilizăm cele mai noi progrese tehnologice şi resurse pentru a-i monitoriza evoluţia”, a declarat Carol McArthur de la Universitatea din Missouri-Kansas, care a făcut parte din echipa de cercetare.

Virusurile din grupa M sunt responsabile de pandemia globală, iar originile sale au fost identificate de cercetători în Republica Democrată Congo (RDC), în Africa Sub-Sahariană.

Oamenii de ştiinţă au notat că noua descoperire îi ajută să fie cu un pas înaintea unui virus mutant şi să evite noi pandemii.

O altă co-autoare a studiului, Mary Rodgers, este de părere că descoperirea poate fi o adevărată provocare pentru testele de diagnosticare. "Compania testează mai mult de 60% din cantitatea de sânge din lume și trebuie să caute tulpini noi și să le urmărească pe cele aflate în circulație, astfel încât „să putem detecta cu exactitate, indiferent unde se află în lume”, declară aceasta.

Testele de diagnostic existente şi medicamentele antiretrovirale, care suprimă dezvoltarea HIV, sunt concepute să vizeze zonele virusului comune tuturor grupurilor, notează Press Association.

Primele două eşantioane ale noului Grup M HIV-1, subtipul L, au fost descoperite în RDC în anii ’80 şi ’90. Al treilea, colectat în 2001, a fost dificil de secvenţiat la acea vreme din cauza cantităţii de virus din eşantion şi a tehnologiei existente.

 

Virusul care distruge sistemul imunitar

 

Virusul HIV provoacă maladia SIDA, care atacă şi distruge progresiv sistemul imunitar al organismului. Boala se manifestă prin infecţii grave care determină pierderea accentuată în greutate, afecţiuni ale creierului şi ale sistemului nervos central.

Pentru a se reproduce, HIV trebuie să pătrundă într-o celulă a sistemului imunitar. Virusul ajunge în organism prin contact sexual, prin contaminare cu sânge infectat sau de la mamă infectată la făt, în timpul sarcinii, al naşterii şi al alăptării. HIV poate fi prezent în lichidele biologice, ca sânge, spermă, secreţii vaginale şi laptele matern.

O persoană seropozitivă la HIV nu prezintă în mod obligatoriu semnele bolii. Ea este totuşi purtătoare de virus şi deci susceptibilă să îl transmită.

La nivel mondial, aproximativ 36,7 milioane de oameni trăiesc cu HIV, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății. UNAIDS estimează că în 2016, aproximativ 1,8 milioane de persoane se infectaseră recent.

Ultimul update: 7 noiembrie 2019

Autor:

Ștefania Doroftei

Ștefania Doroftei este jurnalist cu experiență în radio, televiziune și presa scrisă.