Alăptatul până la vârsta de 2 ani ar salva, anual, viața a peste 820 de mii de copii sub cinci ani, susțin reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Organizația a lansat ieri un ghid în zece pași pentru sprijinirea alăptatului în unitățile sanitare care oferă servicii de maternitate și pentru nou-născuți.

Ghidul practic le încurajează pe proaspetele mămici să alăpteze și le oferă angajaților din sistemul medical informații privind cele mai bune metode de sprijinire a alăptatului.

OMS amintește că alăptatul este vital pentru sănătatea pe termen lung a copiilor și reduce costurile pentru unitățile medicale, familii și autorități. Alăptatul încă de la primele ore de la naștere protejează nou-născuții de infecții și salvează vieți, subliniază organizația. 

Potrivit reprezentanților organizației, nou-născuții care sunt alăptați doar parțial sau deloc sunt expuși riscului de a muri din cauza diareei sau a altor infecții. De asemenea, potrivit OMS, alăptatul îmbunătățește coeficientul de inteligență al copiilor și este asociat cu reducerea riscului de cancer de sân la mame.

Noul ghid prezintă pașii practici pe care țările ar trebui să le facă pentru a proteja, promova și sprijini alăptatul și pune la dispoziția mamelor platforme de sănătate care le pot ajuta să înceapă alăptatul în primele ore de la nașterea bebelușilor, dar și informații despre cum să-i hrănească exclusiv prin alăptare timp de șase luni.

Documentul vorbește și despre importanța existenţei în spitale a unor politici privind alăptarea sau a unor servicii de îngrijire prenatale și postnatale. De asemenea, recomandă limitarea utilizării înlocuitorilor pentru laptele matern, hrănirea responsabilă a nou-născuților, educarea părinților privind utilizarea biberoanelor şi suzetelor, dar și acordarea de asistență mamelor după externarea din spital.

SănătateaTV.ro