Peste un milion de cazuri noi de boli cu transmitere sexuală vindecabile se înregistrează în fiecare zi în lume, în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 și 49 de ani, potrivit celor mai recente date publicate de Organizația Mondială a Sănătății. Aceasta înseamnă, anual, 376 de milioane infecții noi cu chlamydia, gonoree, trichomoniaza și sifilis.

“Constatăm o lipsă îngrijorătoare de progres în oprirea răspândirii în lume a infecțiilor transmise sexual”, a declarat dr. Peter Salama, director executiv în cadrul OMS. “Este un semnal de alarmă pentru un efort concertat care să asigure că toată lumea, peste tot, are acces la serviciile de care are nevoie pentru a evita și trata aceste boli”, a adăugat el.

Studiul publicat online arată că, în 2016, în rândul bărbaților și femeilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani, s-au înregistrat 127 de milioane de cazuri noi de chlamydia, 87 de milioane de cazuri noi de gonoree, 6,3 milioane de sifilis și 156 de milioane de trichomoniază.

Aceste boli cu transmitere sexuală au un impact profund asupra sănătății adulților și copiilor în lume, atrage atenția OMS. Dacă nu sunt tratate, pot duce la efecte grave, cronice asupra sănătății. Printre acestea se numără afecțiuni neurologice sau cardiovasculare, infertilitate, sarcină ectopică, avort spontan sau chiar risc crescut de infectare cu HIV. În plus, sunt asociate cu un nivel semnificativ de stigmatizare și de violență domestică.

Numai sifilisul a provocat în 2016 aproximativ 200.000 de decese la naștere sau la scurt timp după naștere, ceea ce face această boală una dintre principalele cauze de decese la nou-născuți.

 

Bolile cu transmitere sexuală rămân o amenințare persistentă și endemică la adresa sănătății mondiale

 

De la publicarea datelor precedente, în 2012, nu s-a înregistrat nicio scădere substanțială în ratele de infectări noi sau existente. În medie,  aproximativ 1 din 25 de persoane din lume au cel puțin o boală cu transmitere sexuală. Iar unele persoane au mai multe infecții în același timp.

Bolile cu transmitere sexuală se transmit, în general, prin contact sexual neprotejat, fie el vaginal, anal sau oral. Unele – inclusiv chlamydia, gonoree și sifilis – pot fi transmise și în timpul sarcinii sau nașterii. Iar sifilisul poate fi contractat și prin contact cu sânge sau produse de sânge infectate sau prin folosirea de seringi contaminate, de exemplu la administrarea drogurilor.

Propagarea bolilor cu transmitere sexuală poate fi evitată prin încurajarea folosirii prezervativelor și prin educarea populației, subliniază  OMS.

Testările la timp și accesibile și tratamentul precoce sunt cruciale pentru reducerea riscului.

 

Ultimul update: 6 iunie 2019

SănătateaTV.ro