La nivel global, una dintre marile probleme ale medicilor este ca organele pentru transplant trebuie folosite intr-o perioada scurta de timp, altfel sunt inutilizabile. O echipa de cercetatori americani sustine ca a gasit solutia problemei, printr-o procedura denumita „supra racire”. Astfel, organele sunt depozitate la -4 grade Celsius, lucru care incetineste rata metabolica si previne deteriorarea.

Acest lucru inseamna ca organele pot fi mentinute viabile mai mult de o zi, ceea ce cercetatorii spun ca ar putea revolutiona transplanturile de organe. Urmatorul pas va fi evaluarea duratei de functionare a organelor „supra racite”la animalele mari, cum ar fi porcii, inainte de a trece la studiile clinice umane.

 

Rezultate excelente la testele incipiente

 

Tehnica a fost introdusa prima oara acum cinci ani, de o echipa de medici de la Spitalul General din Massachusetts si de la Școala Medicala Harvard, care a folosit ficatul soarecilor. Organele minuscule au fost racite, in timp ce prin vasele de sange au fost pompati nutrienti si oxigen. Provocarea este insa adaptarea procedurii la ficatul uman, care este mult mai mare decat cel al rozatoarelor. Pe masura ce organele cresc, exista un pericol mai mare de formare a cristalelor de gheata, care pot distruge celulele si tesutul. Solutia a fost pregatirea ficatului pentru „supra racire” prin utilizarea agentilor de protectie care impiedica inghetarea.

Experimentele pe ficatul uman care nu mai putea fi folosit pentru transplant au aratat ca acesta poate fi pastrat timp de 27 de ore, in loc de cele noua ore tipice atunci cand organele sunt depozitate in gheata.

 

Perioada de pastrare a organelor, crestere spectaculoasa

 

Rezultatele au fost caracterizate drept fenomenale de cercetatori. „Aceasta este o descoperire mare in domeniul conservarii organelor. Este prima data cand demonstram ca este posibil sa pastram organele umane la temperaturi sub zero grade Celsius”, a declarat dr. Reinier de Vries.

Scopul final, desi indepartat, este ca organele sa poata fi pastrate ani la rand in banci specializate, lucru care ar putea salva mii de vieti.