Un pansament care și-a demonstrat eficiența în tratamentul leziunilor cutanate cronice, în special în ulcerele piciorului diabetic, a câștigat Premiul Galien France 2018 la categoria dispozitive medicale.

Cu aproape 425 de milioane de persoane afectate în întreaga lume și cu estimări de 522 de bolnavi în 2030, diabetul zaharat a căpătat proporții epidemice și este în creștere continuă. Conform Atlasului de diabet al Federației Internaționale de Diabet (IDF), se estimează că aproximativ unul din patru pacienți va suferi, în cursul vieții, de o ulcerație a piciorului ca o complicație a diabetului. Astfel de leziuni au un risc major de infectare, care poate duce la amputația de membru și chiar la decesul pacientului. În lume, la fiecare 20 de secunde se realizează o amputație de membru din cauza diabetului, conform aceluiași Atlas de diabet al IDF.

În acest context, compania Urgo Medical, producătoarea pansamentului UrgoStart, a realizat studiul Explorer în Franța, Spania, Italia, Germania și Marea Britanie, ale cărui rezultate au fost apoi publicate în revista Lancet Diabetes & Endocrinology. Rezultatele au demonstrat eficacitatea pansamentului UrgoStart, care a dus la o închidere a rănilor cu 60% mai mare în comparație cu tratamentul standard și a redus închiderea leziunii cu 60 de zile, față de media de 180 de zile prin tratament standard.

UrgoStart este un pansament care conține, în plus față de pansamentele obișnuite, octasulfat de sucroză. El este rezultatul investițiilor în cercetare și dezvoltare făcute de Grupul Urgo, de 25 de milioane anual, în special în tehnologiile medicale legate de vindecarea rănilor cronice și a escarelor. Pansamentul este unul absorbant, în matrice lipido-coloidală, impregnat cu factor nano-oligozaharidic.

Premiul Galien a fost creat în 1970, în Franța, pentru a răsplăti cercetarea în domeniul farmaceutic. În prezent, răsplătește inovațiile remarcabile din domeniul sănătății, de curând ajunse la dispoziția publicului larg.

Ultimul update: 24 decembrie 2018

SănătateaTV.ro