Persoanele care au adoptat regimul alimentar vegan sau vegetarian se mândresc cu faptul că au o alimentație sănătoasă, dar se expun unui mare pericol. Astfel, față de cei care consumă carne, veganii și vegetarienii prezintă un risc mai mare de accident vascular cerebral.

Descoperirea a fost publicată de British Medical Journal, în urma unui studiu major la care au participat 48.000 de oameni, urmăriți pe o perioadă de 18 ani. Astfel, raportat la mia de oameni, au existat trei cazuri în plus de atacuri vasculare cerebrale în rândul veganilor și vegetarienilor, comparat cu persoanele care consumă carne. În schimb, numărul cazurilor de boli de inimă a fost mai mic cu 10 în rândul persoanelor cu un regim alimentar vegan sau vegetarian.

 

Veganii și vegetarienii, mai expuși atacurilor vasculare cerebrale

 

La studiu au participat persoane care consumă carne, vegetarieni și vegani, dar și persoane care consumă doar pește. Cercetarea s-a bazat pe informații legate de obiceiurile alimentare, istoricul medical, fumatul și activitatea fizică.

În total, au existat 2.820 de cazuri de boli coronariene și 1.072 cazuri de accident vascular cerebral. S-a constatat că persoanele care consumă doar pește au prezentat un risc cu 13% mai mic de boli coronariene decât consumatorii de carne, în timp ce vegetarienii și veganii aveau un risc mai mic cu 22%. Însă, cei care practică un regim alimentar pe bază de plante aveau un risc cu 20% mai mare de accident vascular cerebral. Cercetătorii au sugerat că acest lucru ar putea avea o legătură cu nivelurile scăzute de vitamina B12, dar au adăugat că sunt necesare mai multe studii pentru a investiga posibila legătură.

 

Cum ar trebui să arate regimul alimentar

 

Studiul nu demonstrează că persoanele care au adoptat un  regim alimentar vegan sau vegetarian sunt mai puțin sănătoase, atrag atenția doctorii britanici. „Ei au analizat ce au mâncat oamenii și i-au observat ani de zile, deci este o asociere, nu o legătură de tipul cauză - efect. Mesajul, pentru toată lumea, este că este logic să avem o dietă bine planificată și să mâncăm o mare varietate de alimente ”, a declarat dr. Frankie Philips de la Asociația Dietetică Britanică. Recomandările specialiștilor din Regatul Unit în privința unui regim alimentar sănătos includ consumul a cinci porții de legume și fructe în fiecare zi, construirea meselor în jurul alimentelor cu amidon bogate în fibre, precum cartofii, pâinea, orezul sau pastele, includerea în mese a produselor lactate și adăugarea de proteine obținute din carne slabă, pește, fructe de mare sau nuci nesărate.

Ultimul update: 5 septembrie 2019