Peste un milion de persoane din grupele la risc au fost vaccinate antigripal până la 1 decembrie, anunță Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).

Mai exact este vorba de 1.153.037 de persoane din grupele de risc, care au primit vaccinul distribuit de Ministerul Sănătății (MS).

Cel mai recent raport al CNSCBT arată că în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie 2019, s-a înregistrat un caz confirmat de gripă cu virus tip B. De la începutul sezonului au fost confirmate nouă cazuri de gripă în București, Iași și Dâmbovița: patru cu virus AH3, un caz de gripă cu virus AH1 şi patru cu virus B, se precizează în anunțul CNSCBT.

În același interval, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii acute de căi respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 88.394, cu 13,2% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (78.061) şi cu 2,8% mai mare comparativ cu cel din săptămâna anterioară (86.002).

În toată țara au fost raportate 41 de cazuri de gripă clinică, mai puţine comparativ cu cele raportate în aceeaşi perioadă a anului trecut (123 cazuri). Între 25 noiembrie și 1 decembrie au fost raportate zece cazuri de infecţii respiratorii acute severe, cu patru mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu şapte mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

 

Ultimul update: 5 decembrie 2019

Autor:

Ștefania Doroftei

Ștefania Doroftei este jurnalist cu experiență în radio, televiziune și presa scrisă.