“Dacă cineva știe că există o singură persoană care astăzi practică medicina fără a avea acest drept, are obligația de a informa imediat organele competente”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Afirmația este o reacție la o acuzație a avocatului lui Matteo Politi, potrivit căruia în România sunt 3.000 de medici falși.

“Mi se pare extrem de gravă afirmația conform căreia astăzi ar exista în sistemul de sănătate din România 3000 de medici falși. Dacă există dovezi în acest sens, dacă cineva știe că există o singură persoană care astăzi practică medicina fără a avea acest drept, are obligația de a informa imediat organele competente. Astfel de afirmații fără dovezi fac foarte mult rău pacienților, a căror încredere în personalul medical poate fi zdruncinată. Pe de altă parte, suspiciunile create astfel afectează și medicii care fac tot ce le stă în putință pentru sănătatea noastră”, a subliniat ministrul Sănătății.

“Am luat măsuri îndată ce am aflat despre primul caz în care o persoana și-a obținut ilegal codul de parafă,  astfel încât să nu mai existe posibilitatea creării de breșe în sistem. Este vorba chiar despre  persoana pe care o apără astăzi domnul avocat Daniel Ionașcu, cel care afirmă că sunt alte mii de medici în situația clientului său. Sunt sigură că justiția își va face datoria în toate cazurile depistate pentru a da un exemplu celor care s-ar mai gândi de acum încolo că se pot juca de-a medicii punând în pericol viețile oamenilor. ” , a adăugat ea.

 

Măsurile luate de Ministerul Sănătății

 

În urma cazurilor depistate în care persoane profesau meseria de medic cu parafe acordate  ilegal, Ministerul Sănătății a demarat un control la Direcția de Sănătate Publică București în cadrul căruia au fost verificate toate codurile de parafă eliberate de această institutie din anul 2018 până în februarie 2019. De asemenea, astfel de controale au fost derulate în mai multe direcții de sănătate publică județene.

Pentru a evita situațiile ca și alte persoane care nu indeplinesc condițiile necesare să practice medicina în România,  Ministerul Sănătății a elaborat un Ordin de Ministru care se află în prezent în transparență decizională și care reglementează condițiile necesare pentru angajarea medicilor în sistemul de sănătate public și privat.

Ultimul update: 10 iunie 2019

SănătateaTV.ro