Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a dat asigurări că, până când vom avea suficiente locuri de mari arși în țară, pacienții care necesită îngrijiri vor fi transferați în străinătate. Însă, lucrurile nu pot fi realizate bătând din palme, mai ales dupa ce o perioada lungă de timp nu s-a facut mai nimic în acest sens, a adăugat ea.

Declarația vine după ce în presă și pe rețelele de socializare au apărut critici privind gestionarea cazului unei paciente din Timișoara care a suferit arsuri pe 50% din suprafața corpului și care a fost transferată la Viena cu ambulanța.

Ministerul Sănătății a precizat că femeia, care se întorsese în luna decembrie din Italia, nu avea asigurare medicală nici în România, nici în altă parte. Vineri, în urma unei explozii, ea a fost internată la lCasa Austria, Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde i-au fost acordate primele îngrijiri necesare.
“Deși pacienta nu avea calitatea de asigurat și nu putea beneficia de îngrijiri medicale în străinătate, ea a fost transferată luni, 10 iunie, într-o clinică din străinătate în baza unui acord transmis de Ministerului Sănătății, în cursul zilei de duminică,  prin care instituția s-a angajat că va suporta toate cheltuielile pentru îngrijirile medicale care îi vor fi acordate în această clinică”, se arată într-un comunicat al ministerului.

Potrivit autorităților, procesul a durat câteva zile pentru că prima rudă contactată a pacientei nu și-a dat acordul pentru transfer, după care starea femeii s-a deteriorat. Ea a ajuns luni, la ora 13, la clinica din Viena.

“Fiind un caz special în care se impunea ca pacienta să ajungă la clinica din Viena, reprezentanții Poliției de Frontieră Timiș au facut demersurile necesare astfel încât autoritățile maghiare să accepte trecerea graniței în spațiul Schengen al pacientei în baza certificatului de naștere. În mod normal, procedurile prevăd identificarea cu carte de identitate sau pasaport la trecerea graniței în spațiul Schengen,  certificatul de naștere nereprezentând document de identificare acceptat”, se adaugă în comunicat.

Între timp, Ministerul Sănătății a fost informat că au fost plătite sumele necesare pentru dobandirea calității de asigurat a pacientei.

Ultimul update: 11 iunie 2019

SănătateaTV.ro