Dormitul prea puțin sau prea mult crește riscul unui atac de cord, avertizează un nou studiu. Astfel, un somn de mai puțin de cinci ore pe noapte înseamnă un risc de infarct cu 52% mai mare, în timp ce persoanele care dorm peste 10 ore sunt de două ori mai predispuse la un astfel de eveniment.

Cercetarea, derulată de Universitatea din Colorado, Boulder pe un eșantion de 461.000 de oameni, a relevat că până și nefumătorii care fac exerciții fizice și nu au predispoziție genetică la boli cardiovasculare sunt în pericol de infarct dacă nu respectă perioada optimă de somn. În schimb, persoanele cu risc genetic ridicat de atac de cord pot reduce acest risc dacă dorm între șase și nouă ore de somn în fiecare noapte. 

„Aceste rezultate oferă unele dintre cele mai puternice dovezi de până acum că durata somnului este un factor cheie atunci când vine vorba de sănătatea inimii, iar acest lucru este valabil pentru toată lumea” a declarat dr. Celine Vetter, una dintre autoarele studiului. 

 

Somnul, esențial pentru sănătatea inimii

 

Pentru studiu, cercetătorii au analizat informațiile genetice, obiceiurile de somn și fișele medicale ale unor oameni cu vârste cuprinse între 40 și 69 de ani, care nu au avut niciodată un atac de cord, iar apoi au urmărit ce se întâmplă timp de șapte ani cu participanții. .

În comparație cu cei care au dormit șase până la nouă ore pe noapte, cei care au dormit mai puțin de șase ore au prezentat șanse mai mari cu 20% să aibă un atac de cord în perioada de studiu. Pe de altă parte, atacurile de cord au fost cu 34% mai des întâlnite în rândul celor care dormeau mai mult de nouă ore pe noapte. Când cercetătorii s-au uitat doar la persoanele cu predispoziție genetică la boli de inimă, au descoperit că dormitul între șase și nouă ore pe timp de noapte a redus riscul de a avea un atac de cord cu 18%.

„Este un mesaj de speranță faptul că, indiferent de riscul tău moștenit pentru atac de cord, un somn sănătos poate reduce acest risc la fel ca o dietă sănătoasă, abstinența de la fumat și alte obiceiuri sănătoase”, a spus autorul studiului principal, Iyas. Daghlas, student la medicină la Universitatea Harvard. Studiile anterioare au sugerat o legătură între somn și sănătatea inimii, dar, pentru că erau observaționale, a fost dificil să se stabilească dacă somnul slab cauzează probleme cardiace sau invers. 

Studiul nu a examinat mecanismul prin care somnul scurt sau lung poate crește riscul de atac de cord, dar alte studii anterioare au furnizat câteva explicații în această privință. Astfel, dormitul prea puțin poate afecta căptușeala interioară a arterelor, poate afecta dezvoltarea măduvei osoase a celulelor inflamatorii, dar poate duce și la alegeri alimentare greșite și alimentație necorespunzătoare - ceea ce poate afecta la rândul său greutatea și, de asemenea, sănătatea inimii.

Ultimul update: 3 septembrie 2019

SănătateaTV.ro