Stenoza traheală este o afecțiune la nivelul aparatului respirator, ce presupune îngustarea spațiului prin care trece aerul, ca urmare a unei iritații interne produse, de obicei, de intubația prelungită a pacientului.

“Cele mai frecvente sunt stenozele traheale post-intubație. Sigur că există și cauze tumorale, doar că tumorile de trahee sunt relativ rare”, a explicat, într-un interviu pentru SănătateaTV.ro, prof. dr. Ioan Cordoș, șeful secției de Chirurgie Toracică din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din București.

Frecvența acestora este între 1% și 8% și apar, în medie, la 21 de zile după detubare – timp în care are loc un proces de cicatrizare.

“În momentul când diametrul traheei a scăzut sub 50%, atunci pacientul la eforturi mici, medii, începe să aibă dispnee. Și nu numai atât, dar începe să aibă o respirație șuierătoare, acest wheezing. De multe ori este confundat – aici este problema la acești pacienți, de aceea pacientul trebuie întrebat dacă a avut un traumatism sau, mă rog, o intubație în antecedente – este confundat cu astmul. Mulți pacienți sunt tratați de astm bronșic multă vreme, până când stenoza devine tot mai strânsă și situația lui mai dramatică. Abia atunci cineva își aduce aminte despre politraumatism sau de intubați și abia atunci pacientul este trimis pentru a fi obiectivată această stenoză prin bronhoscopie”, a avertizat prof. dr. Cordoș.

Însă după intervenție, acești pacienți se recuperează complet.  

 

Vă prezentăm mai jos interviul cu prof. dr. Ioan Cordoș:

 

ÎNTREBARE Care sunt cauzele stenozelor traheale?

Prof. Dr. Ioan CORDOȘ: Cele mai frecvente sunt stenozele traheale post-intubație. Sigur că există și cauze tumorale, doar că tumorile de trahee sunt relativ rare (...). Ele sunt, de fapt, rezultatul succesului. Lumea se întreabă “Cum adică să fie un succes o stenoză?”. Este vorba de pacienți care au suferit ori politraumatisme, ori boli grave și au fost recuperați. Dar cu ce preț? Cu prețul intubației prelungite. Adică Terapia Intensivă a ajuns la un asemenea nivel de perfecționare încât foarte mulți pacienți care, să zicem, în urmă cu 15-20 de ani nu aveau nicio șansă de viață acum sunt recuperați, unii dintre ei uitând că au fost bolnavi vreodată, Vorbim mai ales de marile politraumatime. Dar, nu trebuie uitat că uneori – nu fac toți pacienții – uneori această intubație de lungă durată poate să ducă la apariția acestor stenoze. De aceea dacă, după trei săptămâni de la detubare, pacientul începe să aibă greutăți în respirație sau se aude o respirație șuierătoare ar trebui văzut bronhoscopic și sigur se va depista, în timp util, în timp tratabil, această stenoză de trahee post-intubație.

ÎNTREBARE Cât de frecvente sunt stenozele post-intubație?

Prof. Dr. Ioan CORDOȘ: Destul de rare. În literatură scrie că între 1% și 2% dintre pacienții care au fost intubați. De multe ori se ajunge până pe la 8%. E în funcție de presiunea de aer care se întoarce în balonul de intubație. Acum, în epoca modernă, există niște dispozitive, niște sonde de intubație cu autoreglarea presiunii, în așa fel încât această leziune de trahee, datorită timpului de menținere a sondei de intubație, să fie din ce în ce mai rare. Sunt anumite țări în care nici nu mai există. (...). Cei din Terapia Intensivă deja știu despre ce este vorba și se comportă în consecință.

ÎNTREBARE În medie, la câte zile de la detubare prezintă un pacient riscul de dezvolta stenoză traheală?

Prof. Dr. Ioan CORDOȘ: Cam la 21 de zile. La 21 de zile pentru că sunt niște procese de cicatrizare. Adică presiunea din balon duce la leziuni de decubit pe mucoasă și apoi cicatrizarea duce la stenozare pentru că traheea are o vascularizație foarte precară, iar dacă este tulburată pe zona în care balonul, inflat mai mult decât trebuie, duce la apariția de necroză de mucoasă, aici se va cicatriza cu defect. Că, de fapt, asta este. Stenoza este ca o cicatrice care apare la locul balonului.

ÎNTREBARE Cum este viața pacientului cu stenoză?

Prof. Dr. Ioan CORDOȘ: Destul de dificilă pentru că, așa cum spunea, să spun așa, părintele chirurgiei traheale, prof. Grillo, a cărui carte am studiat-o în mod deosebit înainte de a ne apuca de chirurgia acestor stenoze, nimic nu este mai dramatic decât să mori sufocat, cu sentimentul că ești strâns de gât, că nu-ți mai intră aer în tine. Aceasta este senzația. Pacienții, la eforturi foarte mici – pentru că, vedeți dumneavoastră, Dumnezeu l-a făcut pe om cu rezerve, adică secțiunea de respirație a noastră este suficientă până când ajunge la mai puțin de jumătate din suprafața de secțiune, abia atunci începem să avem simptome, până atunci lucrurile stau bine. Deci, în momentul când diametrul traheei a scăzut sub 50%, atunci pacientul la eforturi mici, medii, începe să aibă dispnee. Și nu numai atât, dar începe să aibă o respirație șuierătoare, acest wheezing. De multe ori este confundat – aici este problema la acești pacienți, de aceea pacientul trebuie întrebat dacă a avut un traumatism sau, mă rog, o intubație în antecedente – este confundat cu astmul. Mulți pacienți sunt tratați de astm bronșic multă vreme, până când stenoza devine tot mai strânsă și situația lui mai dramatică. Abia atunci cineva își aduce aminte despre politraumatism sau de intubați și abia atunci pacientul este trimis pentru a fi obiectivată această stenoză prin bronhoscopie. 

ÎNTREBARE În ce constă intervenția chirurgicală?

Prof. Dr. Ioan CORDOȘ:  Constă în rezecția fragmentului care este stenozat, care este îngustat, să spune așa, astfel încât capetele normale sunt aduse în contact, suturate. Aș vrea să vă menționez că sunt și cazuri în care stenoza este completă. Atunci pacienții sunt internați de urgență, de obicei în servicii de ORL unde li se pune o canulă. Adică sunt salvați. Li se face traheostoma cu canulă. Și la noi ajung doar pentru că această canulă nu poate fi îndepărtată. Vin, li se face explorarea bronhoscopică, se vede o stenoză completă, sub corzile vocale, deci este un fund de sac și atunci trebuie neapărat operație. Se recuperează și vocea, adică pot să foneze, să discute (...) și respirația normală. Avem trei cazuri de genul acesta, în care pacienții ne dau la data operației telefon, cu vocea normală, să ne spună: “Uite, mi-ați redat vocea și, ca să spun așa, relația socială pe care pot să o am cu ceilalți vorbind”.

ÎNTREBARE Cum este viața pacientului după intervenția chirurgicală?

Prof. Dr. Ioan CORDOȘ: După intervenție este o viață normală. Aceasta este și intenția intervenției: refacerea diametrului normal al traheei , pacientul ducând o viață normală.

ÎNTREBARE Există un caz care v-a rămas în minte în mod deosebit?

Prof. Dr. Ioan CORDOȘ: Am să vă spun două istorioare – sigur vă interesează: cum am început și primul caz, care are o istorie mult mai sofisticată, să spunem așa, și de la care primesc mereu mesaje pe telefon de mulțumire (...).  Primul despre care vreau să vă spun este cum am început nevăzând la nimeni cum se face acest lucru, doar în carte. Pe vremea când eram în Spitalul Militar m-a sunat cineva de la un spital de chirurgie plastică și reparatorie despre un pacient care a fost recuperat după o arsură de 60%, cu grefoane de piele și așa mai departe, dar care, fiind intubat multă vreme, pentru că a avut și arsuri pe căile aeriene, dezvoltase o stenoză. Știți cum e, în orice început sau în orice fel de drum, indiferent cât ar fi de scurt sau de lung, trebuie să faci primul pas. Dacă n-ai făcut primul pas, nu faci drumul, clar. Așa era și aici. Deci trebuia să operez primul pacient. Din nefericire, pacientul a fost trimis într-o stare destul de gravă, asta a fost problema, și a murit, pe targă, în lift. Am continuat drumul alături de el, i-am făcut masaj cardiac și toate celelalte, am ajuns în sală la o secție de chirurgie care era mai decât a noastră, deci era la etajul doi, noi eram la etajul cinci, și l-am operat, încercând să... I-am făcut această rezecție – mă rog, fiind prima vă imaginați că nu eram nici așa de iute, dar am încercat să vedem, măcar să vedem de ce a murit, totuși... A ajuns până la spital să moară în lift? Asta mi s-a părut așa... Avea o stenoză foarte strânsă, avea 2-3 milimetri, deci mai nimic, prin care el șuiera până atunci, în care se uscase un muc. Secrețiile astea mucoase care se uscaseră și atât a mai trebuit, să obtureze trei milimetri. În momentul acela mi-am spus: Orice s-ar întâmpla, fac această chirurgie, nu contează. Și am fost plecat în 2000 la Congresul german de chirurgie toracică, invitat, să zic așa, de omologul  meu din vremea aceea. Ei făceau, aveau deja articole scrise, despre chirurgia stenozelor traheale. Nu foarte multe cazuri, dar le făceau. Acolo m-am întâlnit cu profesorul Klepetko, de la Viena, care avea mult mai multe cazuri și am discutat de treaba asta. Când m-am întors în țară s-a ivit primul caz, această domnișoară, care fusese intubată pentru o hepatită fulminantă tip B. După trei săptămâni de la intubație a venit la noi, pentru că avea dispnee. Toată lumea vorbea de crize de astm, dar am zis “hai să facem, totuși, o bronhoscopie, să ne lămurim”. La bronhoscopie s-a descoperit această stenoză de trahee și-am operat-o. Toată lumea fericită, cazul a mers foarte bine, s-a recuperat. Din păcate, hepatita și-a făcut de cap și a dezvoltat o ciroză. Și a putut să i se facă transplant hepatic. A făcut transplant hepatic, este și astăzi foarte bine. Asta a fost în 2001. Suntem în 2019. Deci de 18 ani respiră bine, îmi trimite poze pe WhatsApp cu ea și cu copilul pe care l-a înfiat. Celelalte cazuri... Am avut un comandor care, tot așa, a făcut infarct, a fost operat, recuperat – mare fumător, deci avea toți factorii de risc. Post-operație a dezvoltat o stenoză completă, un ORL-ist dibaci din alt spital din țară i-a făcut traheostoma în urgență, l-a recuperat, și a venit la mine șoptind, că nu mai putea să vorbească, nemaiavând coloană de aer care să treacă printre corzile vocale, că neapărat trebuie să vorbească. I-am spus: “Domnule, asta e, încercăm, dar dumneata ești cu factori foarte mulți de risc”. Zice “domnule, nu mă interesează, eu vreau să vorbesc”. Zis și făcut. Îi facem toată treaba asta. La o lună vine aici cineva cântând aici “La Donna e Mobile”. Intră pe ușă și zice “Ați văzut ce mi-ați făcut? Acum pot să cânt, nevastă-mea nu mai scapă de gura mea”. A fost chiar simpatic.

Ultimul update: 29 iulie 2019

SănătateaTV.ro