Introducerea și în România a unui concept deja implementat în câteva state europene: donatorul de organe, ţesuturi şi celule - fără activitate cardiacă. Asta a propus chirurgul Radu Zamfir,  șeful Agenției de Transplant. Concret, ar urma ca prelevările să se facă, în anumite situații, și de la donatori fără activitate cardiacă.

"Este vorba despre un concept nou în România, dar care în ţări precum Marea Britanie, Olanda sau Belgia este foarte răspândit, oferind până la 30% din numărul total al donatorilor înregistrați anual. Este una dintre modalitățile recomandate de Comisia de experți a Consiliului Europei, de creștere a numărului de donatori, alături de încurajarea donării de la donatorul viu şi de dezvoltarea unor programe de donatori marginali", se arată într-un comunicat al Agenției Națională de Transplant (ANT)

Dr. Radu Zamfir a prezentat proiectul la Iași, în cadrul Conferinței Naționale de Medicină de Urgență.  Șeful ANT a propus ca Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” din Iași și Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca” din Bucureşti să fie centrele în care să se desfăşoare primele programe-pilot.

"Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa Unității de Primire Urgențe (UPU) de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași și șefa SMURD Iași, și-a exprimat acordul şi dorinţa unei colaborări cu ANT în vederea creării, în cel mai scurt timp, a condițiilor necesare pentru demararea proiectului",  transmite ANT. 

 

 

Ultimul update: 8 septembrie 2019

SănătateaTV.ro