Sute de studenți în medicină au protestat în Cluj, Iași și Craiova față de o posibilă nouă amânare a examenului de rezidențiat din acest an. Programat inițial pe 17 noiembrie și amânat apoi pentru 8 decembrie, examenul ar putea suferi o nouă amânare, după cum a recunoscut chiar și ministrul interimar al Sănătății, Sorina Pintea. Situația va deveni o problemă de sănătate publică, a avertizat Teodor Blidaru, președintele Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR).  

În aceste condiții, FASMR a tras un semnal de alarmă cu privire la efectele grave pe care o nouă amânare a examenului de rezidențiat le poate avea asupra sistemului de sănătate din România și a explicat, într-un comunicat de presă, care sunt pericolele unei noi amânări:

1. Examenul va deveni ilegal! O nouă amânare a examenului, mutând astfel data acestuia în 2020 va pune examenul în afara legii, fiind clar stipulat în lege (Ordonanța 18/2009) că acesta trebuie să aibă loc în ultimele trei luni ale fiecărui an. Această situație va duce la noi întârzieri, până la identificarea unei soluții legale de a susține examenul.

2. Pacienții vor suferi din cauza lipsei personalului medical! Lipsa a peste 4000 de medici care ar fi trebuit să își înceapă activitatea pe 1 ianuarie va duce sistemul medical la o criză de personal, punând presiune pe personalul deja existent în sistem, în detrimentul pacienților din spitalele din România.

3. Peste 5000 de absolvenți nu au asigurare medicală! Deoarece absolvenții care urmează să susțină examenul de rezidențiat nu mai sunt studenți și nu au un loc de muncă, aceștia nu sunt asigurați medical până la începerea activității medicale.

4. Instabilitatea nu încurajează medicii să rămână în țară! În contextul unei crize deja existente de personal și al incertitudinii unui loc de muncă în viitorul apropiat, cauzată de problema examenului de rezidențiat, absolvenții sunt tentați de oferte avantajoase din afara țării. Acest lucru va duce la acutizarea lipsei de medici existente.

5. Peste 5000 de absolvenți nu vor intra pe piața muncii pe 1 ianuarie, fiind puși într-o situație financiară gravă. Aceștia nu vor avea posibilitatea obținerii unei surse de venit până la susținerea examenului și intrarea pe piața muncii, fiind nevoiți să fie susținuți în continuare de familii. Pierderea financiară, pentru întreaga generație de tineri medici, pe lună, este de peste 20 milioane de lei (sumă preluată de pe website-ul AngajatorulMeu.ro). Pentru mulți studenți, facultatea de medicină a reprezentat deja un efort financiar extrem din partea lor și a familiilor, fiind acum trădați de sistemul care nu le oferă nicio satisfacție după 6 ani de studiu.

6. Peste 5000 de absolvenți sunt nevoiți să își reconsidere strategia de învățare. Pregătirea unui absolvent pentru examenul de rezidențiat necesită luni de învățare și memorare, fiind nevoie de un plan de învățare, pentru ca viitorul medic, farmacist sau medic stomatolog să susțină examenul atunci când se află într-un vârf de performanță academică, acest lucru deja fiind afectat de amânarea precedentă. 

„Din punctul nostru de vedere, va fi un dezastru mare. Nu va fi doar problema celor 5.500 de studenți la medicină, va fi o problemă de sănătate publică. Acești studenți vor fi susținuți de familii, nu vor avea o asigurare medicală, dar vor fi afectați și pacienții, deci va fi un cerc vicios. O nouă amânare va îngreuna și mai tare accesul la servicii medicale, pentru că sistemul este obișnuit ca, la fiecare început de an, să primească 4.500 de medici rezidenți care să preia din sarcini, iar aceștia ar putea intra mult mai târziu în sistem”, a declarat pentru Sănătatea Press Group Teodor Blidaru, președintele FASMR.

Pe lângă data examenului, studenții mediciniști sunt supărați și din cauza numărului de locuri scoase la concurs. „Ce mi se pare mai rău este că se vehiculează doar patru mii de locuri. Adică se spune: <<1.700 de medici pot să plece afară, nu ne pasă>>. Suntem pregătiți să zicem asta în timp ce avem sate care nu au medici, avem spitale care nu reușesc să își acopere gărzile”, a declarat unul dintre protestatarii din Cluj.

„Suntem foarte nemulțumiți și de numărul de locuri de la examenul de rezidențiat. Anul acesta, numărul a scăzut cu 700 față de anul trecut și nu înțelegem de ce s-a întâmplat asta în condițiile în care avem un deficit de medici”, a completat Teodor Blidaru.

În aceste condiții, studenții din domeniul sănătății au anunțat vor continua să protesteze și să solicite cu fermitate tuturor instituțiilor implicate să identifice soluții pentru soluționarea de urgență a acestei situații, devenită deja o problemă de sănătate publică.

Ultimul update: 17 octombrie 2019