La 11 ianuarie a fost publicat, in Monitorul Oficial, Ordinul ministrului sanatatii nr. 17/2019, privind aprobarea protocolului pentru tratamentul interventional al pacientilor cu accident vascular cerebral acut.

„Tratamentul interventional al pacientilor cu accident vascular cerebral acut (AVC) reprezinta ansamblul de masuri, proceduri si directii cu privire la ingrijirea pacientului cu AVC acut in etapa prespitaliceasca, cu scopul cresterii eficientei sistemului de urgenta, precum si in faza hiperacuta in cadrul intraspitalicesc”, se explica in actul normativ.

 

Recunoasterea semnelor unui AVC si interventia rapida

 

Protocolul include informatii ce tin de faza prespital, precum apelarea serviciului unic de urgenta 112 si educarea populatiei in vederea recunoasterii precoce a semnelor si simptomelor unui AVC. Protocolul mentioneaza educarea populatiei prin campanii mediatice (televiziune, presa scrisa) sau campanii de educare care vor implica medicii de familie. Campaniile de educare si informare se vor adresa atat categoriilor de varsta cu risc crescut, cat si tinerilor si adolescentilor, care vor putea sa reactioneze rapid in cazul in care un parinte sau un bunic sufera un AVC.

De asemenea, protocolul precizeaza detaliat traseul pacientului in faza de prespital, dar si dupa ce acesta ajunge la unitatea de primiri urgente. Acesta presupune recomandari menite sa optimizeze si sa reduca timpii de interventie. Protocolul mentioneaza clar ca medicul neurolog este singurul abilitat sa decida diagnosticul si indicatia de tratament.

 

Mai multe optiuni terapeutice

 

Conform noului protocol, pacientii cu AVC ischemic acut pot beneficia de mai multe optiuni de tratament, in functie de timpul in care ajung la unitatea de primiri urgente dupa debutul simptomelor, dar si in functie de particularitatile fiecarui caz si de riscurile asociate.

Astfel, pacientii cu AVC acut pot fi tratati prin tromboliza intravenoasa daca ajung la spital in primele 4,5 ore de la debutul simptomatologiei si in absenta contraindicatiilor. Principalele limite sunt timpul limitat de interventie si faptul ca acest tratament este contraindicat in cazul pacientilor care au un risc crescut de complicatii hemoragice (de exemplu, cei care iau tratament cu anticoagulante).

in cazul pacientilor care nu ajung in timp util la spital sau nu sunt candidati pentru tromboliza intravenoasa, medicii interventionisti pot incerca obtinerea recanalizarii arteriale prin tehnici endovasculare. Aceste tehnici includ tromboliza intraarteriala si trombectomia mecanica. Trombectomia mecanica se poate efectua intr-o fereastra terapeutica de sase ore, care poate fi extinsa chiar pana la 24 de ore in anumite cazuri si la anumiti pacienti, in functie de particularitatile formei de AVC si evolutia acestora.

Tratamentul endovascular poate oferi o sansa in plus la viata si la recuperare in cazul pacientilor cu AVC. Trebuie stiut insa ca, la momentul elaborarii acestui protocol, exista doar patru centre pe teritoriul Romaniei, cu personal si finantare suficienta, apte sa efectueze tratamentul endovascular al pacientilor cu AVC.