Psihologul Carmen Buși vorbește într-un interviu pentru SănătateaTV.ro despre psihologia relației de cuplu. Cât de mult trebuie să te completezi cu partenerul, cât ne ajută iubirea față de parterner să depășim problemele apărute în cuplu, cât de mult trebuie să te implici într-o relație și care e gradul de dăruire într-un cuplu sunt întrebările la care Carmen Buși răspunde în acest interviu.

 

Cât de adevărat este că într-un cuplu cei doi parteneri trebuie să fie opuși?

Psiholog Carmen Buși: Cumva am învățat încă de pe băncile școlii că polii opuși se atrag. Probabil de aici și ideea că, dacă polii opuși se atrag în fizică, și partenerii opuși se atrag. Mergând pe baza acestui principiu aș spune mai degrabă că noi suntem mai mult chimie decât fizică. Ne supunem legilor fizicii, însă suntem forme de energie. Și atunci mai degrabă aș spune că oamenii care au valori existențiale comune se atrag. În momentul în care ne alegem partenerii o facem la nivel inconștient, nu o facem la nivel conștient, și tocmai de aceea migrăm în decursul vieții noastre în jurul oamenilor care au valori asemănătoare cu ale noastre. De aceea, putem găsi înțelegere în partenerii, în colaboratorii noștri tocmai pentru că avem valori commune și principii de viață asemănătoare. S-a observat și s-au făcut cercetări, dar asta se observă și în viața de zi cu zi, că relațiile care funcționează și sunt de lungă durată se înfiripă între oamenii care gândesc la fel, care au valori comune existențiale.

 

Cât de mult te ajută iubirea față de partener să depășești  momentele grele ale cuplului?

Psiholog Carmen Buși: Iubirea este un sentiment minunat. Fără iubire nu putem să supraviețuim. Însă, în momentul în care doi oameni întâmpină probleme, cel puțin noi, terapeuții, folosim un termen că se confruntă cu un puternic curent din trecut. Ce înseamnă asta? Înseamnă că în momentul în care noi intrăm într-o relație, venim totodată cu modelele familiale din trecut, cu trecutul nostru, îl aducem în relația noastră. Și atunci, confruntându-ne cu asemenea situații, ne dăm seama că iubirea este importantă, însă nu atât de importantă încât să depășească o criză existențială. Conștientizăm faptul că trecutul ne influențează prezentul și viitorul, și atunci problemele pe care le aducem din trecut mai degrabă le aducem în relație în loc să privim prezentul cu problemele lui. Un mare filozof american spunea la un moment dat că te dezvolți personal cel mai mult în momentul în care te căsătorești cu coșmarul vieții tale Și asta pentru că în acel moment conștientizezi rănile din trecut, intri într-un proces de vindecare. Sau poți efectiv să rămâi într-o relație neutră, sau fie pleci din relația respectivă care este neconformă cu valorile tale și pleci în căutarea unei relații confortabile ție.

 

Cât de important este să te implici într-o relație astfel încât să ai o relație bună?

Psiholog Carmen Buși: Exista la un moment dat un mit, acela că trebuie să te implici foarte mult și să lucrezi asupra relației tale, dacă vrei să ai o relație bună. Ei bine, aș spune mai degrabă că nu relațiile, ci oamenii au probleme. Așa cum spuneam, în momentul apariției unei crize în cuplu, oamenii se confruntă cu un puternic curent din trecut. Ne alegem partenerii în funcție de modelele familiale. Asta presupune deja două aspecte. Unul este acela că punem pe umerii partenerului nostru cele mai înalte idealuri ale noastre. În același timp, punem pe umerii partenerului nostru și povara rănilor noastre, cum spuneam, din trecut, pentru că venim cu patternurile acestea în relație. Și atunci, cât de mult trebuie să te implici de fapt în relație și cât de mult să lucrezi asupra relației înseamnă de fapt cât de mult să te apleci asupra persoanei tale, a relației tale cu însăți sau însuți. Este extrem de important să te cunoști pe tine ca să poți să știi cum îți privești partenerul și relația. De fapt, partenerul nu știu cât de mult influențează această relație, pe cât de mult influențează relația ta cu tine. Cu cât ești mai bine tu cu tine cu atât e mai bună și relația.

 

Se spune că într-o relație trebuie să te dăruiești total celuilalt. Care este adevărul?

Psiholog Carmen Buși: Relația simbiotică între doi parteneri nu face altceva decât îngreuneze impunerea unor limite și a unor granițe clare în ceea ce privește limitele partenerului tău. Ce presupune asta? A nu știi cine ești, a nu știi ce-ți dorești, a nu știi ce-ți dorești de la partenerul tău sunt premisele clare ale unei relații disfuncționale. În momentul în care tu nu-ți cunoști valorile, în momentul în care tu nu-ți cunoști limitele tale, atunci e foarte dificil să le impui și partenerului tău. În momentul în care îți cunoști toate lucrurile acestea, toate valorile și limitele, atunci nu faci altceva decât să le aduci la cunoștință partenerului tău, asta presupunând de fapt că-l inviți la o relație confortabilă, la o intimitate profundă, la o relație de fapt de parteneriat. De ce m-am axat foarte mult pe valori în această discuție a noastră? Pentru că totul pornește de la noi, de la ceea ce simțim, de la ceea ce credem. Vă dau un exemplu: una din valorile mele este devotamentul vis a vis de misiunea mea în viață. În momentul în care eu îmi cunosc limitele și granițele, în momentul în care eu acționez în relația mea în conformitate cu limitele mele vis a cis de această valoare a mea, atunci voi știi foarte clar să impun și partenerului meu aceste limite și astfel voi știi în ce măsură voi fi dădaca, voi fi sclavul sexual al partenerului meu sau salvatorul lui. Pe de altă parte, ce să vă spun, o altă valoare – spre exemplu, dacă prețuiesc foarte mult comunicarea cu partenerul atunci nu-l voi minți niciodată în ceea ce privește sentimentele mele vis-a vis de el, doar pentru simplul fapt că vrea să audă anumite lucruri. Tocmai de aceea am spus că îl invit la o relație de parteneriat foarte corectă. Pe de altă parte,  în momentul în care mă dăruiesc total, nu credeți că intervine monotonia? Când mă cunoști total? Când știi totul despre mine încă de la început? Noutatea aduce sau ține relația trează.

Ultimul update: 19 octombrie 2018

SănătateaTV.ro