Nu este suficientă informarea pe care o facem. Nu este suficient să îi spunem omului: Trebuie să te vaccinezi’ sau ‚Trebuie să îți vaccinezi copiii. Trebuie să explicăm de ce și trebuie să explicăm riscurile pe care și le asumă cineva, dacă nu face acest lucru”.  Este mesajul transmis într-un interviu acordat SănătateaTV.ro, de dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne și șeful Direcției pentru Situații de Urgență, în legătură cu campaniile organizate de autorități în domeniul vaccinării.

Dacă nu sunt oferite informații reale, informații științifice, el va asculta informații pe care le dau unii și alții, neavizați. Orice informație șoc atrage atenția”, a subliniat medicul.  Singura soluție este să venim cu informațiile corecte, să le răspândim și să răspundem la întrebări. Obligatoriu. Omul are dreptul să pună întrebări. Noi avem obligația să răspundem și să explicăm” consideră oficialul.

 

„Populația trebuie să aibă încredere în medici”

 

Din punctul său de vedere, populația trebuie să aibă încredere în medici, să înțeleagă că nu i se dorește răul, nu li se dorește răul copiilor lor, ci implementarea unor practici care pot salva copiii. Pentru omul de rând trebuie să înțeleagă că un profesionist, un profesionist în domeniul lui, în domeniul sănătății, nu are de ce să îl păcălească și să îi spună, să își asume în final, o practică ce nu este corectă”, a explicat el. Aceasta în condițiile în care, după cum a declarat chiar Raed Arafat, vaccinurile au fost invenția care au salvat, poate, sute de mii vieți în ultimele zeci de ani.

Secretarul de stat a subliniat că așa-numiții antivacciniști aduc de multe ori motive care nu sunt reale, fără bază științifică, dar care sunt apărate cu vehemență și cu agresivitate”, iar aceste argumente „uneori au impact asupra unei categorii din populația care le ascultă. Însă nu numai mesajele antivacciniste sunt de vină pentru o rată insuficientă de vaccinare. Dacă nu ai predictibilitate, nu ai livrarea vaccinurilor la timp, aceasta poate face oamenii să nu meargă la vaccinare”, a avertizat el.

 

Cei care pot să se vaccineze și nu vor îi ucid pe cei care nu pot să facă vaccinul

 

Raed Arafat consideră și că vaccinurile ar trebui făcute în locuri unde oamenii pot ajunge cu ușurință, de exemplu în dispensare și să existe în cantitate suficientă. În plus, el a propus organizarea de campanii de vaccinare în școli. „Cu cât procentul (de vaccinare – n.r.) este mai mare, cu atât boala respectivă, impactul ei, este mai mic. Cu cât procentul (de vaccinare – n.r.) este mai mic, cu atât boala respectivă poate să facă ravagii și să ucidă oameni. Cei mai vulnerabili sunt cei care au contraindicații la vaccin. Pentru că ei nu pot să se vaccineze, dar dacă ceilalți, care putea să se vaccineze, nu s-au vaccinat și fac boala, chiar dacă ei scapă, îi ucid pe cei care nu pot să facă vaccinul, a avertizat Raed Arafat.

În ceea ce privește strategia pentru responsabilizarea în privința vaccinării, Raed Arafat consideră că medicii de familie au principala responsabilitate, dar că toți cei din domeniul medical trebuie să se implice.  „Dacă am fi avut medici de Medicină Generală și am fi lăsat medicii de Medicină Generală, care termină Facultatea de Medicină, să practice într-un anumit mod, fără să îi obligăm să intre prin diferite programe, cum se întâmplă în alte țări (...) ar fi fost încă o soluție, medicul de Medicină Generală, care să  facă și campaniile de vaccinare”, a spus șeful DSU .

 Iar mesajele trebuie să fie pe înțelesul tuturor, să fie explicate clar, fără termeni pe care omul de rând nu îi înțelege. În plus, campaniile trebuie să fie continue și la toate nivelurile – online, prin radio și televiziuni. Să fie campanii nu în stil comercial, ci mai degrabă un tip de campanie care să arate clar că este în interesul populației, nu pentru a promova o activitate comercială, ci un aspect al sănătăți publice, a subliniat el.

Ultimul update: 10 mai 2019

SănătateaTV.ro