Unele dintre cele mai folosite medicamente, cele pe baza de paracetamol, ibuprofen si acid acetilsalicilic, sunt eliberate de acum inainte in Franta doar de catre farmacisti. Pana acum nu existau restrictii, oricine si le putea procura de pe rafturi din farmacii si chiar si din unele supermarketuri. 

Agentia Nationala a Medicamentului din Franta a luat decizia din cauza pericolelor pe care le prezinta asupra sanatatii supradozarea acestor substante. in cazul paracetamolului este vorba despre afectarea grava a ficatului, care poate duce la hepatita fulminata si chiar si transplant. Iar antiinflamatoarele nesteroidiene (ibuprofenul si acidul acetilsalicilic) pot duce la infectii, complicatii renale sau intoxicarea fatului incepand din a sase luna de sarcina.

Specialistii francezi atrag atentia ca aceste medicamente ar trebui luate cat mai scurt timp posibil, in cele mai mici doze, respectand intervalul minim intre prize. De asemenea, utilizatorii trebuie sa fie vigilenti si asupra prezentei acestor substante in mai multe medicamente pe care le folosesc, pentru a nu ajunge la supradozaj.

Franta a fost socata in 2017 de cazul unei tinere de 22 de ani, gasita moarta la domiciliu. S-a stabilit ca femeia a murit din cauza unei intoxicatii hepatice acute, legata de folosirea paracetamolului.