România se situează pe locul 27 din 33 de state din Europa la capitolul servicii medicale acordate pacienţilor cu scleroză multiplă, potrivit datelor prezentate pe Platforma Europeană a Sclerozei Multiple, se arată într-un comunicat de presă al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN).

În România, există aproximativ 10.000 de pacienţi cu scleroză multiplă – afecţiune autoimună, a cărei cauză nu este încă cunoscută cu exactitate şi care afectează frecvent persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani. Potrivit specialiştilor, boala, cunoscută şi sub denumirea de scleroză în plăci sau „boala cu 1.000 de feţe”, este determinată de distrugerea mielinei la nivelul sistemului nervos, atât la nivel cerebral, cât și la nivelul măduvei spinării. De altfel, scleroza multiplă este a doua cauză de invaliditate în rândul adulților tineri, după traumatismele cranio-cerebrale.

Simptomatologia este foarte variată şi poate include tulburări de vedere, tulburări de mers și echilibru, pareze, parestezii, fatigabilitate, tulburări cognitive, depresie, anxietate, tulburări ale somnului, tulburări sfincteriene sau disfuncție sexuală. Gradul de severitate a bolii, dar și evoluția acesteia diferă de la pacient la pacient, se mai arată în comunicatul de presă.

În vederea diagnosticării şi îngrijirii persoanei cu scleroză multiplă este nevoie de o echipă multidisciplinară. Cât despre tratament, acesta este medicamentos, imunomodulator, şi ajută la reducerea exacerbărilor și încetinește progresia bolii. De altfel, neuroreabilitarea are ca scop îmbunătățirea și menținerea abilităților funcționale ale bolnavilor.

„Tot mai mult, programele de reabilitare urmăresc exersarea corpului, a minții și a spiritului, această abordare integrată, având un efect pozitiv asupra stării de sănătate și asupra calității vieții. Această atitudine pro-activă maximizează funcționalitatea pacienților, îmbunătățeste relațiile interfamiliale și îi menține pe aceștia o perioadă mai îndelungată în activitatea profesională”, a precizat în comunicatul de presă prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedinte SSNN.

Scleroza multiplă este o afecţiune ce presupune costuri relativ ridicate, spun specialiştii. Iar aceste cheltuieli sunt cauzate atât de tratament, în special cel medicamentos, cât și de capacitatea redusă de muncă a acestor pacienți. Potrivit comunicatului de presă, în SUA, sistemul de sănătate cheltuie, în medie între 8.500 și 55.000 de dolari, anual, pentru un pacient cu scleroză multiplă. În Europa, costul mediu, anual, pentru un astfel de pacient este de aproximativ 30.000 de euro, iar în România este de peste 9.200 de euro. Astfel, ţara noastră se numără printre ultimele state europene la capitolul servicii medicale și tratamente disponibile pentru pacienţii cu scleroză multiplă, ţara noastră fiind urmată, conform unui studiu realizat recent, de Bulgaria, Bosnia Herţegovina și Belarus.

La nivel mondial există aproximativ 2,1 milioane de pacienți cu scleroză multiplă. La nivelul UE, statisticile arată că numărul bolnavilor cu această afecţiune s-a dublat în ultimii șase ani, ajungând la circa 600.000.

    

SănătateaTV.ro