În fiecare an, conferința națională RoVaccin aduce în atenția profesioniștilor, autorităților și publicului larg ultimele noutăți științifice legate de vaccinare, precum și provocările actuale în acest domeniu. Ediția cu numărul șapte a conferinței RoVaccin, organizată de Societatea Română de Microbiologie, are loc la 16 martie la București.

 

România mai are mult de lucru

 

„An de an, în cadrul conferinței naționale RoVaccin se discută și se oferă soluții pentru ca bolile prevenibile prin vaccinare să fie ținute sub control. Continuarea epidemiei de rujeolă, soldată cu peste 16.000 de cazuri și 62 de decese, numărul mare de îmbolnăviri de gripă din sezonul 2018-2019 ne arată că mai sunt multe de făcut”, a declarat prof. dr. Alexandru Rafila,  președintele Societății Române de Microbiologie.

Aceeași părere a fost împărtășită și de conf. dr. Diana Loreta Păun, consilier în Administrația Prezidențială: „Subiectele aduse în discuție la edițiile anterioare ale conferinței naționale RoVaccin au vizat numeroasele provocări în domeniul imunizării cu care țara noastră se confruntă. Din nefericire, nu am făcut foarte mari progrese. Legea vaccinării este într-un con de umbră și nu mai reprezintă o prioritate. Problemele Institutului Cantacuzino nu au fost rezolvate, iar aceasta este singura sursă națională de producere de vaccinuri pe o piață mondială unde competiția pentru procurarea de vaccinuri este una acerbă”, a declarat Diana Loreta Păun. Aceasta a mai adăugat că țara noastră trebuie să facă în continuare eforturi pentru atingerea țintelor recomandate de Organizația Națiunilor Unite în privința acoperirii vaccinale optime.

 

Discuții pe marginea legii vaccinării

 

„Legea vaccinării nu a intrat într-un con de umbră, dar trebuie să găsim varianta corectă între obligativitatea unui act medical și consimțământul informat pentru orice act medical, prevăzut de Legea drepturilor pacientului”, a declarat conf. dr. Corneliu Florin Buicu, președintele comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, răspunzând declarației făcute de Diana Loreta Păun.

Discuțiile care au avut loc până acum pe marginea legii vaccinării merg pe ideea obligativității informării, o nuanță cu care și societățile profesionale sunt de acord, a adăugat Corneliu Florin Buicu.

 

Importanța globală a vaccinării

 

„În acest moment, nu putem concepe o lume fără vaccin si vaccinare, sisteme de sănătate fără un program sau o strategie de vaccinare a populației. Și nu mă refer doar la populația infantilă. Fără vaccinuri, lumea ar fi arătat cu totul altfel. Vaccinarea a adus beneficii enorme omenirii prin limitarea extinderii unor boli invalidante sau chiar mortale”, a declarat prof. dr. Doina Azoicăi, președinta Societății Române de Epidemiologie.

La ediția cu numărul șapte a conferinței naționale RoVaccin participă medici epidemiologi, medici de familie și din alte specialități implicați sau interesați de domeniul vaccinologiei, reprezentanți ai autorităților din sistemul de sănătate, reprezentanți ai mass-media și ai asociațiilor de pacienți. Managementul evenimentului este asigurat de Sănătatea Press Group.

Ultimul update: 18 martie 2019

Autor:

Monica Georgescu

Monica Georgescu este jurnalist medical/de știință.